În ziua de praznic a Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie 2020, sute de credincioşi din tot cuprinsul Banatului şi-au îndreptat paşii spre străvechea mănăstire Hodoş-Bodrog pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la Slujba de sfinţire a Aghiasmei celei Mari.
Şi-n acest an credincioşii veniţi în număr foarte mare au avut ocazia să participe, în ziua de praznic, la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare săvârşită de soborul mănăstirii în biserica cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”. Din sobor au făcut parte Protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, Arhim. Nestor Iovan, Protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Protos. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, Protos. Macarie Deleu, Ieromonahii Veniamin Stan și Macarie Țepeș, Arhid. Gherasim Tompa și Ierod. Varlaam Frîncu. Răspunsurile la strană au fost date de obștea mănăstirii.
În cuvântul de învățătură rostit la Sfânta Liturghie, Părintele Protos. Nicolae Tang a arătat că Botezul Domnului reprezintă începutul propovăduirii Mântuitorului. Totodată, prin propriul Său botez, Mântuitorul a rânduit în Biserică Taina Botezului. Viața noastră duhovnicească începe prin botez, așa cum lucrarea de mântuire a lumii a început prin Botezul lui Hristos.
După Sfânta Liturghie a avut loc ieşirea în procesiune la râul Mureş, aşa cum s-a îndătinat la această mănăstire, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, unde s-a săvârşit slujba Aghiasmei Mari.
După săvârşirea slujbei Aghiasmei Mari, Părintele Protos. Iustin Popovici a adresat credincioşilor un cuvânt de învățătură în care a arătat motivația pentru care se iese lângă Râul Mureș pentru a sfinți apa în ziua de Bobotează, râu ce se află în apropierea sfintei mănăstiri și pe lângă care în trecutul istoric, de-o parte și de alta a lui se aflau mai multe mănăstiri. Pe de altă parte, însăși rânduielile tipiconale îndeamnă preotul să săvârșească slujba în exteriorul bisericii, lângă un râu, fântână, izvor sau într-un loc frumos amenajat, unde se pregătesc şi se împodobesc mai multe vase cu apă. Totodată, părintele a arătat beneficiile folosirii Aghiasmei Mari în viața creștinului, după cum reiese din rugăciunea ce se citește la sfințirea apei ca fiind ,,izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtarea puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toți, cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa, să o aibă spre curățireaa sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință”.
În timpul troparului ,,În Iordan botezându-te…”, au fost eliberaţi trei porumbei, simbol pentru Sfânta Treime.
Apele râului Mureş au fost binecuvântate cu sfânta cruce de către unul dintre slujitori. La final, credincioşii prezenţi, într-o bună rânduială şi cu multă răbdare, şi-au luat Aghiasmă Mare pe care o păstrează la loc de cinste în casele lor şi o folosesc la nevoie, după rânduiala Bisericii. Potrivit rânduielii bisericeşti Slujba Aghiasmei Mari se săvârşeşte atât în ajunul sărbătorii cât și în ziua Botezului Domnului.
Protos. Nicolae Tang