Nici nu a apărut că deja este contestat. Vaccinul împotriva virusului SARS Cov 19, care trebuie să ajungă în luna decembrie în spitale, nu prezintă destulă încredere.
În toate spitalele de stat și private din țară s-au făcut liste cu angajații care vor să se vaccineze. La Arad, din totalul celor 1.940 de cadre medicale, 1.300 sunt de acord cu vaccinarea. 640 refuză însă acest lucru.
Primele doze de ser împotriva virusului Sars-Co-V2 ar putea ajunge în România chiar la sfârșitul acestui an, a anunțat premierului Ludovic Orban, dar nu toți doctorii acceptă să se vaccineze. Unii invocă faptul că au deja anticorpi pentru că au trecut prin boală, alții spun că preferă să mai aștepte un timp să vadă efectele secundare măcar pe termen mediu ale vaccinului.