Sute de angajaţi ai publicației americane Washington Post, în grevă de o zi

by Andreea Radu

Mai multe sute de angajaţi ai Washington Post, unul dintre cele mai prestigioase cotidiene din Statele Unite, vor fi joi în grevă pentru o zi, a anunţat sindicatul lor care denunţă lipsa de dorinţă a conducerii de a „negocia cu bună-credinţă”, notează agerpres.ro.
Încetarea activităţii intervine după 18 luni de discuţii, fără succes, asupra unui nou acord care a vizat în special pretenţii salariale sau telemunca; şi după ce conducerea jurnalului deţinut de miliardarul Jeff Bezos a avertizat că sunt posibile noi disponibilizări. „A proceda la această măsură istorică nu este o decizie pe care am luat-o cu uşurinţă”, a declarat sindicatul Washington Post Guild într-o scrisoare trimisă cititorilor marţi prin care a anunţat greva.
Potrivit acestuia, conducerea „a refuzat să negocieze cu bună-credinţă şi a întrerupt – în mod repetat şi ilegal – negocierile cu privire la aspecte cheie, printre care salariile, sprijinul pentru sănătatea mintală a angajaţilor şi plecările voluntare”.
Washington Post Guild reprezintă aproximativ 1.000 de angajaţi ai cotidianului atât în funcţii redacţionale, cât şi de suport, potrivit site-ului său.
În octombrie, jurnalul a indicat, referitor la planurile de plecare voluntară pentru 240 de persoane, că compania avea în jur de 2.500 de angajaţi. Presa tradiţională americană se confruntă cu dificultăţi de câţiva ani, într-un context de scădere bruscă a cititorilor în favoarea platformelor de social media.

Facebook Comments