SUSPICIUNI GRAVE LA NĂDLAC: PRIMARUL CICEAC, „EXECUTAT“ DE PENELIȘTI

by Cosmin Mihuta

Orașul Nădlac fierbe de două săptămâni, de când primarul PNL Vasile Ciceac a fost săltați cu mascații de către procurori, după ore de percheziții la Primăria Nădlac. Primarul Ciceac a stat și o noapte în arest, iar a doua zi a fost prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. În cele din urmă, liberalul Vasile Ciceac a fost eliberat sub control judiciar.

De două săptămâni, cum spuneam, Nădlacul fierbe și se fac tot felul de supoziții, despre cine l-ar fi dat în primire, ca să spunem așa, pe primarul orașului. Conform surselor noastre, Vasile Ciceac a făcut o mare greșeală când și-a anunțat colegii că s-a hotărât să candideze independent. Acest anunța a pus în mișcare oameni fideli unui anumit partid, care în câteva zile l-au „executat“ pe Vasile Ciceac, oprindu-l, practic, să candideze la Primăria Nădlac. Ca lucrurile să fie clare, Vasile Ciceac a fost săltat de mascați pe 25 aprilie, iar depunerea candidaturilor s-a făcut în 26 aprilie. Cum a mai fost și reținut pe 24 de ore, practic Ciceac n-a mai avut posibilitatea să se înscrie în competiție. Lucrurile se potrivesc prea bine, ca să putem vorbi de coincidențe.

Cui folosește scoaterea lui Ciceac din joc și pe cine ar fi încurcat o eventuală candidatură, ca indepentent ? Evident, intrarea în cursă a lui Vasile Ciceac i-ar fi dăunat grav candidatului PNL, Mircea Onea, care ar fi pierdut jumătate din electorat și s-ar fi trezit pe locul trei sau patru. Loc pe care s-ar putea clasa și în urma reținerii lui Ciceac, pentru că în Nădlac au început să circule informații cu privire la denunțul făcut de un consilier PNL împotriva primarului. Denunț de la care ar fi pornit ancheta. Pe paginile de facebook ale nădlăcanilor se vorbește despre implicarea celor de la PNL în această acţiune şi, din nou, despre denunţul făcut de un consilier local liberal.

Surse demne de încredere susţin că, într-adevăr, denunţul împotriva lui Ciceac ar fi venit chiar dinspre apropiaţi ai acestuia din Primărie, colegi de partid, care ar fi adus acuzele respective. Dacă aceste lucruri se adeveresc, situaţia din PNL Nădlac este una dincolo de orice imaginaţie. Dacă liberalii au ajuns să se dea unul pe altul pe mâna justiţiei, doar pentru a ajunge la ciolan, situaţia este extrem de gravă şi se ridică un mare semn de întrebare cu privire la intenţiile pe care le au aceşti politicieni, dacă vor ajunge în funcţiile la care visează. Ne îndoim că cineva din Nădlac a vrut să-l bage pe Ciceac la puşcărie, pentru binele cetăţenilor.

Pentru cei care au uitat, Ciceac Vasile este cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 107 alin. 1 lit. d) din Legea 46/2008 privind Codul Silvic, art. 47 C.pen. rap. la 109 alin. 1 lit. d) din Legea 46/2008 privind Codul Silvic, cu actualizările și modificările ulterioare si art. 297 alin. 1 C.pen., totul cu apl. art. 38 alin. 1 C.pen., aflându-se în acest moment sub control judiciar.

„Probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual a relevat faptul că începând cu toamna anului 2015 până în cursul lunii martie 2016, au fost tăiaţi un număr de 82 de arbori din Parcul Mare al Orașului Nădlac denumit „Pădurice”, teren ce aparţine domeniului public al oraşului Nădlac, de către mai multe persoane, cu aprobarea primarului oraşului Nădlac, inculpatul Ciceac Vasile, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local în acest sens, fără a deţine autorizaţie de exploatare şi fără ca aceşti arbori să fi fost anterior inventariaţi şi marcaţi cu dispozitive speciale de către personalul silvic autorizat.

Anterior tăierii, arborii respectivi erau fotografiaţi de un consilier al primarului, iar lemnul de foc rezultat era repartizat de primarul Ciceac Vasile către anumiți cetățeni ai oraşului Nădlac stabiliți de acesta anterior, existând liste cu persoanele ce urmau a beneficia de materialul lemnos. Activitatea de tăiere, fasonare, transport și distribuire era coordonată de către persoane desemnate de primar să acţioneze astfel.

Valoarea prejudiciului produs prin comiterea faptelor se ridică la suma de 61.408,206 lei, fiind de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior“, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Facebook Comments