Fanii utiști profită de faptul că meciul cu Universitatea Cluj, contând pentru etapa a doua a play-out-ului SuperLigii, este programat în weekend și cei de la Ultras Arad anunță organizarea unei deplasări. Ne așteptăm la un meci cu grad ridicat de risc, având în vedere că fani ai celor două rivale s-au bătut în 8 martie pe valea Oltului, la Dedulești, în drumul celor două facțiuni de ultrași spre meciurile cu Dinamo, respectiv FC Voluntari, din ultima etapă a sezonului regulat. Cele două galerii „își poartă sâmbetele”, asta mai ales că sunt înfrățite cu suporterii celor două mari rivale din București: utiștii cu cei de la CSA Steaua, iar clujenii cu cei de la Dinamo!
Deplasarea fanilor utiști, cu autocarul
Probabil că și numărul forțelor de ordine va fi ceva mai ridicat, iar măsurile de securitate pe măsură. De altfel, UTA așteaptă și comisia de disciplină a FRF, care miercuri trebuie să anunțe amenzile și pedepsele după incidentele de la Dinamo – UTA! Iată cum sună anunțul fanilor, în vederea meciului de sâmbătă, ora 18, de pe Cluj Arena:
„Peluza noastră organizează deplasarea suporterilor alb-roșii la meciul dintre Universitatea Cluj și UTA. Transportul se va face cu autocarul, iar înscrierile se pot efectua numai prin mesaj privat către pagina noastră de Facebook. Mesajul trebuie să conțină numele complete ale persoanelor care fac rezervarea și numărul de locuri dorite. Veți primi ulterior confirmarea înscrierii și detaliile legate de organizare prin aceeași metodă de comunicare.
Ținem să precizăm faptul că locurile sunt limitate, iar din acest motiv ne rezervăm dreptul de a selecta persoanele care participă. Pentru o organizare cât mai bună, membrii peluzei au prioritate. Meciul dintre Universitatea Cluj și UTA este programat pentru sâmbătă, 30 martie, ora 18 și va avea loc pe stadionul Cluj Arena. Prețul transportului este de 80 RON/persoană. Pentru noi doar UTA contează!”