Suporter Club UTA reacţionează după nedreptatea făcută echipei arădene de FRF. Fanii „Bătrânei Doamne” îi atacă în termeni duri pe oficialii Federaţiei, în frunte cu Răzvan Burleanu şi consideră că aceştia ar trebui să demisioneze, dar şi să stea faţă în faţă cu procurorii, ca urmare a ultimelor decizii, atât cea de continuare a Ligii a II-a, cu un format ce încalcă regulamentul şi meritul sportiv, cât şi cu viitoarea tragere la sorţi pentru play-off, deşi se impunea modelul Tabelei Berger! Mai jos aveţi comunicatul celor de la SCU, pe care vi-l redăm în întregime:
„NE-AM SĂTURAT!!!
Ne-am săturat ca în fotbalul românesc dar și în România în general, dreptatea să fie confundată cu miloaga. Ne-am săturat ca oamenii cinstiți să fie puși să muncească dublu sau triplu pentru ca trântorii să poată trăi în huzur. Ne-am săturat ca decența și bunul simț să fie interpretate ca prostie. Nu ”domnilor”, nu suntem milogi, iar de demonstrat am demonstrat-o deja pe teren că suntem din altă ligă comparativ cu unii care s-au târât tot campionatul și acum se comportă precum în bancul cu șoarecele și elefantul.
Constatăm cu revoltă, dar fără surprindere, că abuzurile Federației Române de Fotbal continuă. După măsurile aberante care au furat clubului UTA jumătate dintre punctele câștigate pe teren și o obligă să joace a treia oară cu un adversar surclasat deja atât în tur cât și în retur, acum Federația Română de Fotbal nu mai respectă nici măcar modelul aplicat în Liga I în ceea ce privește programul acestui așa zis play-off, optând pentru o tragere la sorți care, mai mult ca sigur, urmează să mai ofere încă un avantaj pentru echipe care deși în trei sferturi de campionat abia s-au agățat de ultima treaptă a trenului promovării, acum au pretenția să ajungă la destinație în confortul clasei întâi. În condițiile în care există o regulă a programului meciurilor din playoff, regulă care se aplică în toate campionatele care au o astfel de formă de organizare, inclusiv în Liga I din România (!!!), Federația Română de Fotbal refuză să o aplice în Liga II, optând pentru o arbitrară tragere la sorți, neacoperită nici de regulament și nici de logică. Din punctul nostru de vedere, această ultimă decizie a FRF reprezintă o sfidare incalificabilă la adresa clubului nostru și la adresa oricărei idei de corectitudine în desfășurarea competiției. Ca urmare a acestor manevre demne de campionatele organizate sub dominația „cooperativei” de care credeam că am scăpat, dorim să ne facem auzită vocea și afirmăm că…
1. Ne-am săturat ca fotbalul românesc să fie condus în continuare de indivizi care nu respectă nimic: jucători, antrenori, public, regulamente sau prinicipii morale. Am militat ani de zile pentru eliminarea găștii Mircea Sandu – Mitică Dragomir; pentru ce? Pentru ca în locul lor să vină niște oameni al căror singur plus este faptul că știu să poarte un costum? Pentru că altfel , limbajul de lemn care înlocuiește șmecheria de mahala nu îl putem considera un plus. Am înlocuit un președinte de federație care hotăra din pix cine moare și cine trăiește în fotbalul românesc cu un personaj alunecos care nu avea nicio jenă vara trecută să se lase plimbat, înfruptat și răsfățat de autoritățile Aradului pentru ca acum să comită, din ascunzișurile perpetuei izolări morale numită Federația Română de Fotbal, cel mai grosolan fault al actualei ediții de campionat la adresa clubului pe care chipurile ”îl respectă”. După care, în mod laș și ipocrit, se ascunde în spatele unei așa zise ”democrații” golită de orice sens. Nu domnule Burleanu, democrația nu înseamnă că trei braconieri votează să vâneze un leu. Democrația înseamnă respect pentru legi, regulamente și parteneri. Dacă aceasta este tot ce putea să producă fotbalul românesc pentru a înlocui vechea haită care a jefuit fenomenul prin odioasele ”cooperative” atunci înseamnă că singura șansă pe care o mai are acest fotbal românesc este pământul galben.
2. Ne-am săturat ca fotbalul românesc să fie asfixiat de aceleași personaje toxice care căpușează cluburile românești și care încercând să își mascheze incompetența prin manevre de culise, distrug ultimele urme de credibilitate ale cluburilor pe care le reprezintă și ale fotbalului românesc în general. Antrenori care nu sunt capabili să depășească nivelul antrenamentelor 5+2 (dar își văd răsplătită incompetența prin promovare în etajul superior al clubului), directori sportivi și conducători care n-ar putea manageria nici măcar un magazin alimentar sătesc, pozează în personaje mesianice și își petrec programul de ”lucru” cu telefonul în mână sau prin birourile federalilor ori ale politicienilor încercând să obțină prin acte și hotărâri penaltyuri sau eliminări pentru adversari. Ne-am săturat de slogane ipocrite care clamează victimizarea sau independența politică a anumitor cluburi în timp ce faptele (și nu de ieri, de azi) demonstrează exact contrariul. ”Domnilor” dacă tot vă clamați un bun ”neprețuit” al fotbalului românesc, rezolvați politic (că știm că se poate) o hotărâre a Curții Constituționale prin care echipa voastră este promovată automat în Liga I! Măcar să se fure o dată în România și pe față, la lumina zilei, nu doar în spatele unor penibile pretenții de cinste și corectitudine.
3. Ca să le răspundem unor indivizi aciuați pe lângă fenomen și care între două semințe scuipate pe lângă tastatură, declamă că ar trebui să ne plângem mai puțin și să demonstrăm în teren, le răspundem că: nu ne plângem dar… Ne-am săturat ca în fotbalul românesc dar și în România în general, dreptatea să fie confundată cu miloaga. Ne-am săturat ca oamenii cinstiți să fie puși să muncească dublu sau triplu pentru ca trântorii să poată trăi în huzur. Ne-am săturat ca decența și bunul simț să fie interpretate ca prostie. Nu ”domnilor”, nu suntem milogi, iar de demonstrat am demonstrat-o deja pe teren că suntem din altă ligă comparativ cu unii care s-au târât tot campionatul și acum se comportă precum în bancul cu șoarecele și elefantul. Și vă vom demonstra ori de câte ori e nevoie; n-avem nicio îndoială că echipa va arăta din nou în teren cine este elefantul și cine sunt șoarecii. Doar că nu mai acceptăm ca în numele valorii superioare pe care o avem și de care suntem conștienți să vă permitem să ne mai tâlhăriți. Și leii acceptă înțepăturile muștelor dar vine o vreme când se mai scutură. Atenție să nu vă strivim din greșeală!
Dorim să adresăm o întrebare retorică: unde vreți să aduceți fotbalul românesc ”domnilor”? Tribunele sunt goale, nivelul jocului este la un grad de penibil fără precedent, audiențele sunt ridicate exclusiv de scandaluri de mahala. Ce faceți, ucideți și ultimele oaze în care puținii profesioniști încearcă să își facă meseria așa cum trebuie? Ce faceți când și aceștia își vor lua lumea în cap? Ce veți face când și ultimele grupuri de suporteri, sătui să își mai mănânce sănătatea din cauza tâlhăriilor voastre, vor trânti în urma lor ușa fotbalului românesc? Ce veți face când veți rămâne singuri: găștile voastre și o minge? Ce veți face când în tabelele financiare ale televiziunilor se va vedea minciuna care acoperea fotbalul românesc de ani de zile și se va închide și acest robinet cu bani? Ce veți face când politicienii vă vor râde în nas și vă vor spune că fotbalul nu mai reprezintă o miză electorală? Veți plânge ipoctit sau vă veți canibaliza între voi?
Până atunci, în final, vă mai spunem doar atât: carantina și distanțarea socială nu vor ține o veșnicie. Veți fi obligați ca pe stadioane să dați din nou ochii cu cei pe care astăzi îi tratați cu dispreț. Sperăm că sunteți pregătiți pentru acel moment. Dar înainte ca acest lucru să se întâmple, dacă România mai este un stat de drept, considerăm că va trebui să stați față în față cu procurorii pentru că aceste decizii frizează penalul. Nu domnilor, Federația Română de Fotbal nu este stat în stat și nu puteți face ce vreți sfidând legile și regulamentele. În aceste condiții credem că este subînțeles faptul că din punctul nostru de vedere, întreaga conducere a Federației Române de Fotbal ar trebui să demisioneze astăzi! Evident nu ne așteptăm la demisii „de onoare” din partea unor oameni care au demonstrat că nu posedă așa ceva. Altfel, ca o asociație care are juridic în responsabilitate apărarea integrității imaginii și a bunului nume ale echipei fondate de Baronul Francisc Neuman, declarăm public că ne vom asigura că numele UTA nu va fi asociat în viitor cu alegerea în fruntea fotbalului românesc a unor indivizi care s-au dovedit a fi incompetenți, mincinoși și necinstiți. UTA nu poate sta la masă cu hoția!
Suporter Club UTA”