Superboss-ul Ndranghetei, Rocco Morabito, al doilea, după Matteo Messina Denaro, șeful organizaţiei Cosa Nostra, pe lista primilor 100 de fugari cei mai căutați, a fost capturat de Carabinierii ROS (Raggruppamento Operativo Speciale sau Grupul Operațional Special), o unitate de elită fondată în 1990 pentru a se ocupa de crima organizată (mafie și altele) în Brazilia, potrivit hotnews.ro.
Rocco Morabito a fost arestat la Joao Pessoa, capitala statului brazilian Paraiba, împreună cu un alt fugar, Vincenzo Pasquino. Carabinieri ROS se aflau pe urmele sale din 2019, când Morabito a reușit să evadeze, împreună cu alți trei deținuți, de pe terasa închisorii „Centrale” din Montevideo, în Uruguay, fiind, foarte probabil ajutat de membrii clanului Bellocco, care au rezidenţa între Buenos Aires și Montevideo.
Anchetatorii l-au urmărit pe întregul continent sud american, până când au reușit să-l prindă la Sao Paulo, unde a fost capturat împreună cu Vincenzo Pasquino. Cei doi au fost arestați de Poliția braziliană, cu sprijinul Carabinierilor ROS și al Comandamentelor Provinciale din Torino. Rocco Morabito, un exponent de frunte al clanului Morabito-Bruzzaniti-Palamara din Africo Nuovo (Reggio Calabria), este beneficiarul mai multor sentințe de condamnări pentru infracțiuni asociative și trafic de droguri. Pasquino, care era căutat din ianuarie 2020, este acuzat de trafic internațional de droguri, citează Rador.
Superboss-ul Ndranghetei, Rocco Morabito, a fost capturat în Brazilia
Facebook Comments
previous post