Suma uriașă pe care trebuie să o plătească doi medici care au prescris un tratament greșit

by Cristian Dobre

70.000 de euro – atât trebuie să plătească daune doi medici din Iaşi, soţ şi soţie, care au prescris un tratament greşit.

Instanţa i-a găsit vinovaţi de culpă medicală după ce i-au recomandat unei paciente un medicament puternic în dozaj prea mare. Femeia a luat de două ori pe zi tratamentul pentru poliartrită reumatoidă, deşi trebuia să o facă de doar două ori pe săptămână.

După cinci zile, aceasta a fost internată în spital. Decizia judecătorilor nu este definitivă. De asemenea, Colegiul Medicilor le-a dat o mustrare doctorilor de familie, după ce pacienta a depus o plângere.

Cum s-au derulat faptele

La finele anului 2014, femeia a mers la medicul de familie, care i-a dat un bilet de trimitere la Spitalul Clinic de Recuperare, unde a fost diagnosticată de poliartrită reumatoidă. Medicul specialist i-a recomandat pacientei medicamentul Metotrexat, pe care ar fi trebuit să îl ia de două ori pe săptămână.

Ulterior, pacienta a mers la cabinetul medicului său de familie, unde a primit o reţetă pentru medicamentul Metotrexat, însă în doză greşită. Cu acea reţetă, pacienta a mers la o farmacie, de unde a făcut comandă de medicament, care nu era suficient pe stoc. Deşi dozajul de pe reţetă era toxic, farmacista a dat comandă de Metotrexat şi, peste trei zile, i l-a oferit pur şi simplu femeii.

„Reclamanta şi-a administrat singură medicamentul respectiv, în dozajul menţionat pe reţeta emisă de pârâţi, începând cu 22.12.2018. După 5 zile de tratament, starea de sănătate a acesteia s-a înrăutăţit şi a fost necesară internarea sa în spital“, se arată în motivarea sentinţei.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments