Suedia: Sala care găzduia Banchetul Nobel a fost transformată în centru de vaccinare împotriva COVID-19

by Andreea Radu

În Suedia, sala care găzduia, în mod tradițional, Banchetul Nobel a fost transformată în centru de vaccinare împotriva COVID-19. Este vorba despre Sala Albastră din clădirea primăriei din Stockholm, de 1500 de metri pătrați.

În fiecare an cercetători de top, politicieni și membri ai familiilor regale se adunau aici pentru cel mai importat eveniment social din Suedia.

Vrem să folosim acest spațiu într-un mod constructiv, astfel încât oamenii să fie vaccinați într-un număr cât mai mare, a declarat un oficial al primăriei.

Anul trecut, Banchetul Nobel a fost anulat din cauza pandemiei, pentru prima dată din 1956.

Suedia a respins inițial ideea de lockdown și restricțiile dure. A înregistrat peste 11.000 de decese asociate COVID. O rată de deces pe cap de locuitor de câteva ori mai mare decât cea a vecinilor nordici, potrivit tvr.ro.

Facebook Comments