SUA anunță o reducere drastică a cotei de refugiați pentru 2020

by Andreea Radu

Administraţia de la Washington a prezentat joi o nouă reducere drastică a cotei de refugiaţi pe care îi vor primi Statele Unite în cadrul politicii de relocare, cotă ce ajunge astfel la un minim istoric de 18.000 de persoane, transmit AFP şi dpa, scrie Agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, în anul bugetar 2020, care începe la 1 octombrie, Statele Unite vor primi 18.000 de refugiaţi, faţă de 30.000 în anul curent şi aproape 85.000 în 2016.
Noua cotă este cea mai redusă de la crearea programului de relocare în 1980, media anuală de până acum fiind de circa 95.000 de relocări.

Facebook Comments