Se pare că vechiul clişeu al părinţilor fericiţi care îşi strâng în braţe primul născut este greşit: naşterea primului copil este percepută mai prost decât un divorţ sau o concediere, arată un studiu publicat la începutul lunii august în Demography şi preluat de 20minutes.fr.
Părinţii şi-au evaluat fericirea la 7,4 pe o scară de 10 cu trei-cinci ani înainte de apariţia primului copil. Indicele a scăzut cu 1,6 puncte la 70% printre cei intervievaţi în anul respectiv sau imediat după naşterea primei progenituri.
În acelaşi timp, când cineva divorţează, indicele de satisfacţie scade cu 0,6 puncte, la fel ca la o concediere, şi cu un punct la moartea unuia dintre soţi. Altfel spus, naşterea unui copil nu este neapărat sinonimă cu fericirea. Scăderea moralului ar explica şi lipsa dorinţei de a avea al doilea copil.
Această tendinţă se observă mai ales la părinţii de peste 30 de ani cu studii superioare, precizează Pourquoi Docteur, care îl citează pe Mikko Myrskyla, unul dintre autorii studiului. ‘Părinţii se plâng în general de lipsa somnului, de stres, precum şi de sentimentul pierderii libertăţii şi al unui control exercitat asupra vieţii lor’, arată cercetătorul.
Încercând să explice diferenţa dintre numărul dorit de copii şi numărul naşterilor din Germania, cercetători german şi canadian, Mikko Myrskyla şi Rachel Margolis, au intervievat 2.016 de persoane înainte şi după naşterea primului lor copil, întrebându-i dacă sunt mulţumiţi de viaţa lor. Răspunsurile au mers de la 0 (cea mai profundă dezamăgire) la 10 (fericire completă), încheie 20minutes.fr.
Sursa: descopera.ro