Românii intenţionează să achiziţioneze şi să consume în primul rând bere în acest an de sărbători, 49,3% dintre respondenţii unui studiu indicând acest tip de băutură ca fiind prima pe lista lor de băuturi alcoolice, scrie agerpres.ro.
„Deşi sărbătorile de iarnă sunt asociate la nivel de percepţie mai degrabă cu consumul de vinuri şi spirtoase, anul acesta românii intenţionează să achiziţioneze şi să consume în primul rând bere, 49,3% dintre respondenţi indicând acest tip de băutură ca fiind prima pe lista lor de băuturi alcoolice.
Vinul este următoarea băutură aflată în lista intenţiilor de consum (35%), urmat de şampanie cu 15,1%, în timp ce băuturile spirtoase se află pe intenţia de cumpărare a doar 10,4% din consumatorii care au participat la acest sondaj”, se arată într-un comunicat al Cognition transmis vineri AGERPRES
Când vine vorba de băuturi non-alcoolice, majoritatea românilor preferă cafeaua, 84,4% dintre respondenţii unui sondaj indicând că pe primul loc în lista lor se află cafeaua, urmată de apa minerală plată şi carbogazoasă, băuturi răcoritoare şi ceai.
Studiul derulat de Cognition a folosit ca instrument de research GWI Consumer Insights şi a vizat consumatorii români cu vârste de peste 21 ani, din mediul urban şi rural, cu scopul de a afla cu ce băuturi alcoolice şi non alcoolice se pregătesc românii anul acesta pentru sărbători.
„Analizând rezultatele studiului, aparent surprinzătoare este discrepanţa dintre aşteptările perceptuale şi ceea ce relevă datele: deşi consumul de bere este asociat predominant cu sezonul cald, iată că şi iarna aceasta consumatorii au declarat că va fi principala băutură aleasă pentru masa de sărbători – păstrând astfel, cu doar mici modificări, proporţiile din anii anteriori, dar şi din restul anului. Dincolo de puterea obişnuinţei şi de asocierea generică a produsului cu „potolirea setei”, această preferinţă este susţinută şi de condiţiile economice mai dificile ale perioadei pe care o traversăm şi necesităţii unei optimizări a bugetului alocat, inclusiv pentru consumul de sărbători. Românii intenţionează să achiziţioneze şi alte tipuri de băuturi, dar atenţia la buget se vede în primul rând prin prisma prioritizărilor pe care le fac. Desigur, brandurile pot influenţa această intenţie de consum într-o anumită măsură prin tacticile promoţionale şi activările de sezon pe care le implementează în această perioadă” a declarat Claudia Archip, managing partner Cognition.
Cognition este agenţia de digital a grupului Godmother şi singura agenţie românească parte a Neuromarketing Science & Business Association.
Studiu: Românii aleg berea pentru sărbătorile din acest an
Facebook Comments