Educația financiară este foarte importantă în rândul românilor, precum și în societatea în ansamblu. Din păcate, puțini sunt cei care știu să își gestioneze veniturile.
Cunoștințele și abilitățile financiare îi ajută pe oameni să înțeleagă cum să gestioneze eficient banii, să facă alegeri financiare informate și să-și îmbunătățească starea financiară pe termen lung.
Din păcate, românii stau foarte prost în ceea ce privește educația financiară. Asta dovedește și un studiu prezentat de Alexandru Chirilă, investitor și consilier financiar, scrie antena3.ro.
”Anul trecut am avut un moment, alături de echipa de management, în care ne-am pus întrebarea, în situația în care vrem să dezvoltăm o companie mare, de unde plecăm? Care este momentul 0? Unde ne aflăm? Ce impact vom aduce noi în societate în 10, 20, 30 de ani?
Am demarat un studiu la nivel național, pe aproximativ 2900 de răspundeți, cu o marjă de eroare de 2,93%, un studiu care ne-a arătat unde se află România în anul 2023. Și aici cifrele sunt îngrijorătoare, pentru că se pare că, deși există YouTube, există educație oferită de bănci, există cărți, există content gratuit la care oricine are acces, foarte mulți dintre români, aproximativ 40%, nu pot face o cheltuială urgentă mai mare de 5000 de lei fără să se împrumute. Ceea ce pe noi ne-a pus în gardă și ne-am dat seama că, deși venitul mediu în România depășește 4000 de lei net, românii nu reușesc să economisească și să aibă o strategie clară pe termen lung.
Și atunci ne-am gândit că acesta este momentul 0, și vom întreprinde o serie de acțiuni la nivel național în următorii ani prin care vrem să aducem o conștientizare asupra importanței managementului finanțelor personale, dar apoi și importanța unei strategii pe termen lung pentru vârsta pensionării. Pentru că pensia vine, și este un drum cu un singur sens”, a explicat Alexandru Chirilă.
”Există câteva informații pe care noi le considerăm extrem de îngrijorătoare. De exemplu, dacă ar rămâne fără principala sursă de venit astăzi, 40% dintre respondenți nu au resurse financiare pentru a trăi o lună de zile din resurse proprii, un sfert dintre participanți nu pot trăi mai mult de trei luni de zile din rezervele acumulate.
55% dintre ei declară totuși că pot economisi o parte din ceea ce câștigă. 40% dintre aceștia pot economisi mai mult de 10% din venituri. Deși România și-a crescut nivelul de trai în ultimii ani de zile, salariul mediu a crescut, totuși vorbim de o Românie a contrastelor, în care există o categorie care câștigă bani, dar există și o categorie care nu câștigă bani.
Și atunci credem că, pentru a aduce un impact în societate, este nevoie să ne ocupăm de ambele categorii. Atât de cei care astăzi nu reușesc să economisească, nu reușesc să facă o cheltuială urgentă mai mare de 5000 de lei fără să se împrumute, dar totuși este nevoie să oferim și soluții educaționale concrete celor care reușesc să economisească”, a mai spus Alexandru Chirilă în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.
Studiu îngrijorător privind resursele financiare ale românilor: ”40% nu ar putea trăi o lună!”
Facebook Comments