Sala de atletism „Ioan Soter”, din cadrul CSN București „Lia Manoliu”, a găzduit de vineri până duminică etapa finală a Campionatelor Naţionale indoor de atletism pentru tineret şi seniori. Competiția s-a desfășurat în premieră după modelul întrecerilor internaționale de anvergură, cu calificări la toate probele din concurs. CS Universitatea Arad i-a avut în concurs pe Nicolae Coman, înscris în probele de 800, 1500 şi 3000 de metri, Răzvan Vidrea, la 800 şi 1500 de metri şi pe basarabeanul Alexandru Zatic, la 60, 200 şi 400 de metri. Nicolae Coman, cu dublă legitimare CSU Arad – CSM Craiova, a reuşit să cucerească titlul naţional în proba lui preferată, de 1500 de metri, pe care a dominat-o autoritar. Atletul clubului universitar a trecut linia de sosire oprind cronometrul la 3:50.92, urmat de Nicolae Soare, de la CSM Bacău şi Adrian Garcea, de la CSA Steaua. Pregătit de Gabriel Boga, Coman nu a luat însă startul la 800 şi 3000 de metri, ratând şansa altor medalii.
Zatic – argint la 200 de metri, Vidrea – bronz la 800!
La 800 de metri a urcat însă pe podium Răzvan Vidrea, medaliat cu bronz, el încheind cu timpul 1:54.90, după Cristian Voicu, de la CSM Bucureşti şi Cristian Taut, legitimat la CSU Oradea. Vidrea nu a luat startul la 1500 de metri. Zatic a luat medalie de argint la 200 de metri, cu 22.24, după Mihai Pîslaru de la CSA Steaua, 22.01, dar în faţa lui Denis Toma, de la CS Orăşenesc Voluntari, 22.25. Atletul de la CSU Arad a ratat de puţin calificarea în finală la 60 de metri, clasându-se pe locul 10 în semifinală (doar primii 8 au acces în ultimul act), în vreme ce la 400 de metri nu a mai luat startul. (foto: Athlete Nicolae Coman, facebook)