STUDENTII SI MINERII SE INFRUNTA IN SINICOLAU MIC. GRINDEI REVINE DUPA SUSPENDARE

by Sorin Haut

Rugbiştii de la CSU Arad revin în campionat după o nouă etapă liberă, meciul de la Iaşi, care ar fi trebuit să se joace săptămâna trecută, fiind amânat pentru data de 6 septembrie. „Studenţii” se pregătesc acum de înfruntarea cu minerii din Petroşani, meci programat sâmbătă de la ora 10 pe terenul din Sânicolau Mic. Meciul dintre CSU şi Ştiinţa contează pentru etapa a 13-a a Diviziei Naţionale. În rândul formaţiei universitare revine şi antrenorul – jucător Marian Grindei, care a scăpat de suspendare dar şi de burlăcie, el căsătorindu-se în week-end-ul trecut la Sîntana, prilej cu care îi urăm şi noi „Casă de piatră!”

Am fost suspendat şase etape, practic jumătate de campionat. Dacă ni-l facem noi, va fi un meci greu, dar dacă nu facem greşeli, putem ieşi învingători. Nu ştiu dacă mai avem neapărat şanse de play-off, dar vrem să câştigăm pentru moral şi încredere. Cred că va fi un meci diferit de cel din tur, odată cu revenirea mea şi a lui Daniel Stoica”, ne-a declarat Marian Grindei.

Nu există probleme de efectiv la CSU Arad, care vizează a patra victorie stagională şi a treia de pe teren propriu. În meciul tur, Petroşaniul s-a impus cu 45-12. „Studenţii” ocupă locul 6 în liga a doua, cu 13 puncte adunate în nouă meciuri, la distanţă mare de ocupanta locului patru, ultimul care duce în play-off, ocupat chiar de Ştiinţa Petroşani, 26 de puncte dar şi un meci mai mult disputat.

 

Facebook Comments