STUDENȚII MEDICINIȘTI DE LA UVVG AU DEMARAT UN PROIECT DE PREVENȚIE ÎN SĂNĂTATE

by Andreea Radu

Asociaţia Studenţilor Medicinişti Arădeni a demarat, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Consiliul Judeţean Arad, Direcţia de Sănătate Publică Arad şi Colegiul Medicilor Arad, un proiect de prevenţie şi profilaxie ce se va desfăşura până la începutul lunii decembrie şi care constă în organizarea de acţiuni de prevenţie şi conştientizare a populaţiei din mediul urban şi rural din Judeţul Arad. O primă acţiune din municipiul Arad are loc în perioada 13 – 14 octombrie, între orele 10:00 – 14:00, în Aula „Ștefan Cicio Pop”, din incinta Rectoratului Universității de pe Bd. Revoluţiei, nr. 94-96.

„Proiectul Prevenţia în Sănătate în Judeţul Arad – 2016 este justificat prin creşterea numărului cazurilor de diabet nou descoperite sau a pacienţilor diagnosticaţi deja cu aceasta afecţiune, dar care nu au sau nu respecta un plan de tratament eficient, creşterea incidentei afecţiunilor cardiovasculare, principala cauză de deces în România, dar şi a altor afecţiuni cu o incidenţă crescută la nivelul judeţului Arad. Un alt aspect important este acela că pentru realizarea acestui proiect este utilizată resursa umană locală – studenţi medicinişti arădeni, medici rezidenţi, medici specialişti, cadre universitare ale Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad”, a subliniat Alb Dana Alexandra, studentă în anul IV, specializarea Medicina Dentară din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Scopul proiectului „Prevenţia în sănătate în judeţul Arad – 2016” constă în organizarea de acţiuni de prevenţie în vederea informării, conştientizării, prevenirii și depistării precoce a afecțiunilor medicale cele mai răspândite la nivelul județului Arad (afecțiuni cardiovasculare – HTA și diabet), campanie ce se va desfăşura în şase localităţi din judeţul Arad şi municipiul Arad. Echipe de voluntarii din rândul studenților mediciniști, medici rezidenţi, medici specialişti şi medicii de familie din localităţile selectate vor investiga gratuit un număr de peste 1200 de pacienţi, în vederea îmbunatăţirii stării generale de sănătate a populaţiei şi diminuarea incidenței hipertensiunii arteriale şi a diabetului.

Facebook Comments