Street FOOD Festival ajunge și în 2018 la Arad

by Dana B.

In 2018 explorează o nouă lume plină de culoare, arome și miresme apetisante și bucură-te de și mai multe zile lungi și relaxante la Street FOOD Festival.

După 17 ediții de succes, anul acesta turneul culinar va bucura 11 orașe din România cu preparate excepționale de street-food, cinema outdoor, muzică live și activități pentru cei mici. Sub deviza „Explore a new world in 2018”, Street FOOD Festival invită gurmanzii la explorat în Timișoara, Oradea, Brașov, Sibiu, Arad, Cluj-Napoca, Baia Mare, Bacău, Galați, Iași și Craiova.

 Chef Foa, ambasadorul Street FOOD Festival se va întoarce în toate edițiile cu celebra Foa’s Pastrami și întreaga sa echipă de la standul Stradale. În acest an el va bucura atât papilele gustative ale gurmanzilor cât și cunoștințele gastronomice prin demonstrații și conferințe inspiraționale pentru pasionații de gătit în zona The Cooking Spot, conferințe asezonate și cu lansări de carte.

Street FOOD Festival este un concept de festival debutat în 2016 la Cluj-Napoca și continuat mai departe în alte 9 orașe alături de parteneri de încredere și gurmanzi pofticioși. În 2017 festivalul a bucurat peste 300.000 de persoane cu rețete ingenioase și activități recreative reușind să cucerească gusturile unei întregi țări. Revoluția street-food a avut un impact însemnat și la nivel de comunitate prin conștientizarea nevoii de a-i ajuta pe cei defavorizați sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.

„Ne e deja poftă să pornim la drum. În 2017 v-am promis o revoluție street-food și cu ajutorul partenerilor și a tuturor susținătorilor street-food am reușit. Vă mulțumim că aveți încredere în noi și vă promitem că în 2018 nu vă vom dezamăgi. Vă invităm să explorați alături de noi o nouă lume în care mâncarea bună și atmosfera relaxantă sunt la ordinea zilei. Ne vom plimba prin 11 orașe alături de cei mai buni bucătari, trupe și artiști, activități interesante pentru cei mari și cei mici și vom face călătorii culinare prin întreaga lume cu ajutorul unor rețete absolut savuroase. Suntem nerăbdători să vă dezvăluim și mai multe surprize, dar până atunci vă lăsăm să vă antrenați apetitul…vă garantăm că aveți nevoie.”Nely Borza, Project Manager Street FOOD Festival

Toți cei care își doresc să urmărească noutățile despre evenimentele Street FOOD Festival sunt invitați să urmărească website-ul oficial: www.streetfoodfestival.ro sau pagina dedicată: https://www.facebook.com/StreetFoodFestivalRomania/

Eveniment brought to you by Why Not and Flavours.

 

Facebook Comments