Ploaia care cade aspura Aradului de câteva ore bune arată lucrările de asfaltare „bine făcute”. Zeci de arădeni au postat pe reţelele de socializare fotografii din diferite cartiere ale municipiului, fotografii din care se poate observa faptul că multe asfaltări ale drumurilor şi străzilor sunt lucrări făcute de mântuială. În toate cartioerele, fără nicio excepţie există drumuri pe care nu le poţi traversa.
Modul în care a fost turnat asfaltul, nerealizarea pantei de scurgere sunt doar două dintre motivele care fac imposibilă cirulaţia în mai multe zone.
O arădeancă este revoltată pe faptul că în cartierul Alfa nu poate traversa strada spre staţia de tramvai. O baltă serioasă acoperă zeci de metri pătraţi. Foarte greu de umblat este şi în zona Traian, pe strada Haiducilor. O baltă s-a format chiar în zona grădiniţei, iar trecerea părinţilor şi a copiilor se realizează foarte greu. De eremarcat că această porţiune de stradă a fost modernizată în vara anului trecut, însă acele lucrări lasă mult de dorit.
În cartierul Micălaca, mai multe străzi sunt stăpânite de bălţi, iar arădenii care sunt nevoiţi să le parcurgă perpedes înjură la fiecare minut.
Deşi primarul Gheorghe Falcă se laudă, de câte ori are ocazia, cu numărul străzilor asfaltate sau aflate în diferite proiecte de modernizare, acestea sunt impracticabile la fiecare cădere de precipitaţii.