Odată cu apropierea finalului de sezon, apele încep să se agite tot mai mult în fotbalul din eşaloanele inferioare. Cu trei eşecuri la rând în campionat, fostul lider din C4, Naţional Sebiş, şi-a compromis total şansele de a promova. După Marius Roman, un alt jucător de bază al Sebişului şi-a făcut bagajele, ajungând la o înţelegere cu şefii clubului pentru rezilierea contractului. „Ciprian Străuț nu mai este jucătorul nostru. A ajuns la un acord cu cei din conducere, îi mulţumesc pentru colaborare şi îi doresc baftă”, spune antrenorul Naţionalului, Adrian Abrudean. Fostul bihorean s-a despărțit de sebișeni după doar două luni și jumătate de la semnarea contractului. O altă noutate vine din „B2”, acolo unde FC Bihor are un nou antrenor.
Silaghi a preluat Bihorul
Şefii clubului din Oradea nu au digerat remiza din runda trecută, cu Pîncota şi la doar trei zile după meci au instalat un nou antrenor pe banca tehnică. Călin Cheregi a renunţat să mai antreneze Bihorul, iar locul acestuia a fost luat de Gheorghe Silaghi, care a mai stat pe banca orădenilor în urmă cu câțiva ani. FC Bihor se află în luptă directă cu Pîncota pentru evitarea ultimului loc în play-out-ul din „B2”, care duce la barajul de evitare al retrogradării.