Sorin Strătilă a înscris un gol ce poate cântări greu în deznodământul final al barajului. Dunărea Călărași s-a impus, însă mijlocaşul transmite că UTA va da totul pentru calificare la Arad.
”A fost un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună. Scorul putea fi și mai mare, dar pe final și noi puteam face 3-2. Sperăm să învingem la Arad, îi anunț [pe cei de la Călărași] că îi așteaptă o atmosferă infernală. Eu i-am prins pe băieții de la UTA când au venit din Liga a IV-a, la început se spunea să nu retrogradăm, iar acum jucăm pentru promovare. Eu zic, de pe acum, că îi învingem cu 2-0 și jucăm cu Voluntariul! Acasă nu am luat bătaie de când a început Liga a II-a, cu Mediaș. Îi batem acasă, totul se joacă în retur la noi”, a spus Strătilă la Digi Sport.
Roland Nagy regretă momentele de fragilitate ale UTA-ei, dar e convins că la Arad se poate întoarce rezultatul. ”Am început cum nu ne-am fi dorit, primind gol în minutul 4. Am ieșit apoi la joc, știam că au jucători periculoși pe contre, am făcut 1-1, dar lipsa de experiență și concentrare au făcut ca gazdele să intre în avantaj înainte de pauză. Am început să punem probleme și să credem mai mult că putem obține ceva, dar am primit golul trei, care a distanțat puțin lucrurile. Pe final, am avut ocazie de singur cu portarul… Într-o dublă manșă este posibil orice. Adversarii noștri au statistică bună atât în atac și în apărare, dar ne vom agăța de orice șansă, cât de mică, să învingem în fața propriilor suporteri. E un rezultat pe care putem să îl remontăm, știm să jucăm în fața suporterilor noștri. Repet, ne vom agăța de orice șansă!”, e mesajul antrenorului arădean.
Sursă: uta-arad.ro