”Strângeri de mâini”, în pragul aniversării a 25 de ani de înfrățire a orașelor Arad și Gyula

by Cristian Dobre

Miercuri, 7 noiembrie 2018, o delegație a Municipiului Arad a participat la Gyula (Ungaria) la deja  tradiționalul eveniment ”Strângeri de mâini – Kézfogások” al orașelor înfrățite Gyula–Arad. Delegația arădeană a fost condusă de domnul viceprimar Levente Bognár, însoțit de consilierii Bogdan-Vlad Boca, Adina Dumitrean, Antoanela Naaji, respectiv Roxana Tabuia. Din delegație au mai făcut parte reprezentanții serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad, directorii instituțiilor de cultură din Arad, reprezentanții Centrului Municipal de Cultură Arad, membri ai diferitelor organizații non-guvernamentale, care joacă un rol deosebit în menținerea relațiilor de colaborare între cele două orașe.

În sala festivă a Primăriei orașului Gyula, oaspeții din Arad au fost întâmpinați de viceprimarul orașului vecin, domnul Kónya István care în cuvântul de deschidere a subliniat reușitele colaborării la 24 de ani de la înfrățire. În cadrul discuțiilor care au urmat s-a trecut în revistă proiectele realizate în acest an şi s-au conturat principalele direcții ale anului 2019.

Colaborările, proiectele și munca depusă în comun au creat legături reale și vii între cetățenii celor două orașe. Dorim să ducem mai departe această moștenire, pentru a putea sărbători așa cum se cuvine cei 25 de ani de prietenie între Arad și Gyula.” – a precizat viceprimarul Aradului, domnul Levente Bognár, reamintind celor prezenți faptul că peste o lună, mai exact în 7 decembrie, Aradul va fi gazda următoarei etape a acțiunii ”Strângeri de mâini”.

Unul dintre proiectele comune demne de menţionat este coproducția Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, a Companiei de Teatru “Aradi Kamaraszínház” și a Teatrului Cetății (Várszínház) din Gyula, spectacolul „Rosencrantz și Guildenstern sunt morţi” după Tom Stoppard. Acesta va fi prezentat în cadrul celei de-a 24-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru Clasic Arad,  în seara zilei de duminică, 25 noiembrie, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului din Arad.

În partea a doua a acțiunii „Strângeri de mâini”, membrii delegației au fost conduși la Castelul Harrucken-Wenckheim-Almási, unde au avut ocazia să viziteze o expoziție inedită cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Muzeului ce poartă numele marelui compozitor Erkel Ferenc, sărbătorit la Gyula  în fiecare an în ziua de 7 noiembrie.

Întâlnirea s-a încheiat cu un concert simfonic susținut în ”aripa” Vigadó a Centrului Cultural Erkel Ferenc.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate