Începând de joi, 11.04.2024 până vineri, 10.05.2024, traficul va fi restricționat pe strada Eugen Popa, tronsonul cuprins între Podul Rutier Micălaca și sensul giratoriu din intersecția cu str. Cetății (inclusiv în zona sensului giratoriu). Comisia de sistematizare a Circulației a avizat favorabil aceste restricții pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor de întreținere și reparații la partea carosabilă și trotuare. Deocamdată acestea se vor executa sub trafic.
Rugăm conducătorii auto să circule cu prudență și să respecte limita legală de viteză pentru zonele în care se execută lucrări și să respecte semnalizarea instituită în zonă.
Dacă pe parcursul execuției lucrărilor se va constata necesitatea unor măsuri suplimentare de închidere a circulației rutiere în zonă, se va proceda în consecință, obligatoriu cu obținerea Avizului Poliției Rutiere Arad de către Executantul lucrărilor.
Precizăm că măsurile de restricționare/închidere a circulației rutiere în vederea execuției lucrărilor de întreținere și reparații a carosabilului și trotuarelor pe strada Eugen Popa, pe tronsonul menționat mai sus, au fost avizate în Comisia de Sistematizare a Circulației din data de 09.04.2024.
Strada Eugen Popa intră în lucru
Facebook Comments