Management, contabilitate şi informatică de gestiune, finanţe şi bănci, toate sunt domenii care au nevoie de specialişti. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad prin Facultatea de Ştiinţe Economice, una din facultăţile de tradiţie din cadrul UAV, oferă pregătirea de specialitate celor care vor să lucreze în aceste domenii. Cadre didactice tinere, media de vârstă este de 44 de ani, care se bucură de recunoaştere în domeniile lor de activitate asigură celor peste 1.000 de studenţi la licenţă şi master pregătirea necesară pentru piaţa muncii. Absolvenţii pot ocupa posturi de economişti în întreprinderi, societăţi comerciale, instituţii financiare sau instituţii publice sau pot desfăşura activităţi de cercetare şi consiliere în domeniul economic, financiar şi fiscal. „Existenţa unui corp profesoral cu experienţă didactică şi foarte bine pregătit, atât la nivel teoretic cât şi prin expertiza profesională, asigură o pregătire de specialitate pentru studenţii de la Ştiinţe Economice. Profesorii noştri sunt experţi contabili membri ai CECCAR Arad, membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați (ANEVAR), precum şi în alte organisme profesionale. Preşedintele, conf.univ.dr. Manaţe Daniel, la nivel naţional al ANEVAR este cadru didactic al facultăţii noastre” a punctat decanul facultăţii, conf.univ.dr. Florin Isac.
O altă oportunitate pentru studenţii de la Ştinţe Economice o reprezintă participarea la proiectele europene. Fie că vorbim despre programul Erasmus plus care oferă şansa de a studia în universităţi din Europa ( Portugalia, Spania, Germania, Italia, Cehia, Danemarca), fie că vorbim despre proiectele europene derulate în cadrul facultăţii, ambele oferă un plus de cunoaştere şi de expertiză pentru studenţii implicaţi.
„Oferta educaţională a Facultăţii de Ştiinţe Economice oferă absolvenţilor oportunitatea de a se specializa în domenii căutate pe piaţa muncii. Ne bucurăm să constatăm că absolvenţii noştri îşi găsesc loc de muncă după finalizarea studiilor de licenţă şi de master sau, în unele cazuri, încă din timpul studiilor. Este o facultate de tradiţie în cadrul UAV, cu profesori tineri, specializaţi pe domeniilor lor de studiu care oferă garanţia unui învăţământ de calitate”, a punctat prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
Pentru anul universitar viitor, Facultatea de Ştiinţe Economice propune viitorilor absolvenţi de liceu următoarele specializări: Finanţe şi Bănci , Contabilitate şi Informatică de Gestiune, Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor, Management. Deasemenea, cei care au finalizat studiile de licenţă îşi pot continua pregătirea de specialitate la master în următoarele domenii: Administrarea afacerilor în comerţ şi turism, Analiză economică, evaluare de active şi afaceri- master bilingv, Finanţe Corporative, Management şi finanţare în administraţia publică, Strategii şi Politici de Management. Fie că se intră pe locuri bugetare sau cu taxă, competiţia poate schimba locurile. Cei mai buni din fiecare an vor ocupa locurile bugetare şi pot beneficia de asemenea de burse de studii sau de merit. „Vrem să consolidăm specializările existente, corelate cu nevoile mediului economic, pentru a putea oferi studenţilor o pregătire de calitate care să le ofere şanse în plus pe piaţa muncii” a precizat conf.univ.dr. Bălan Leonard, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice.
STIINTELE ECONOMICE, O FACULTATE DE INCREDERE A UAV ARAD
Facebook Comments