Ștefan Bănică Jr. și-a deschis sufletul și a vorbit despre cei trei copii ai săi într-un interviu pentru emisiunea online „E OK să fii vedetă?”, prezentată de Dana Săvuică.
Artistul a făcut declarații despre Radu Ștefan, Violeta și Alexabdru, cei trei moștenitori ai săi.
„Fiu-miu, Ştefan, are 17 ani, vrea să se facă actor. E frumuşel – dar nu-i mai băgaţi în cap treaba asta! Are o sensibilitate şi un bun-simţ, pictează frumos. Sfatul meu pentru el a fost ăsta: „Dacă vrei să faci meseria asta, fă-o pentru profesie, doreşte-ţi să fii actor, nu vedetă!” E o mare diferenţă! (…) Ştefănel îmi spune unele lucruri, altele le ţine pentru el. Depinde. Şi Violeta la fel. Adică fii-mea, când are chef să vorbească şi când are un interes direct, pac, imediat dau drumul la vorbă. Dar amândoi sunt muzicali şi extrem de sensibili. Eu nu-mi doresc neapărat să urmeze acelaşi drum cu mine şi nici nu-i constrâng în niciun fel. Vin mereu la concertele mele, dar eu vreau să meargă să vadă tot felul de spectacole, tot felul de artişti şi tot felul de trupe, ca să-şi îmbogăţească şi să aleagă. Uneori vreau să-i iau cu mine în turneu. Lui Ştefan i-am şi propus: „Te iau în turneu, te ocupi de ceva, te plătesc ca să înveţi ce înseamnă, dar te ocupi de ceva: fie eşti manager de trupă, te ocupi să-i cazezi, să-i duci de colo colo, adică să înveţi să faci nişte lucruri”, a povestit Ștefan Bănică Jr., potrivit okmagazine.ro.
Despre mezinul Alexandru, pe care îl are din căsnicia lu lavinia Pîrva, artistul a afirmat: „Am noroc cu ăsta micul, cu Alexandru, adică e un copil super normal, evident că mai plânge din când în când, dar nu-l simţi. Alexandru este o baterie perfectă pentru mine. Când îl văd dimineaţa şi îmi zâmbeşte, m-am încărcat pentru toată ziua. Oricum, pentru mine, la 52 de ani, Alexandru e o binecuvântare, nu mă mai aşteptam la chestia asta”. Ştefan Bănică jr a absolvit Liceul teoretic I.L. Caragiale în anul 1985 şi IATC cinci ani mai târziu, la secţia de actorie, clasa profesorului Ion Cojar. În anul 1987, l-a interpretat pe Mihai, tânărul îndrăgostit din “Liceenii”, rol cu care a încântat generații după generații de români.
În ceea ce privește viața personală, artistul a trăit o poveste de dragoste cu Camelia Constantinescu, cea care i-a dăruit primul copil, Radu Ștefan, care acum are 15 ani și începe viața de licean. Camelia Constantinescu nu a fost căsătorită oficial cu Bănică, cei doi despărțindu-se în anul 2005. În ianuarie 2006, Ștefan Bănică jr s-a căsătorit cu vedeta de televiziune Andreea Marin, care a născut, pe 15 decembrie 2007, o fetiță pe nume Ana Violeta, cel de-al doilea copil al artistului. În octombrie 2013, el a divorțat de Andreea Marin. Din anul 2013, celebrul artist are o relație cu cântăreața Lavinia Pârva, împreună cu care are un băiețel, Alexandru.
Sursa: libertatea.ro