Ștefan Bănică și-a amintit de unul dintre cele mai frumoase momente trăite alături de tatăl său, regretatul actor Ștefan Bănică Senior.
Invitat la emisiunea „De-a v-ați ascunselea”, prezentată de Florentina Fântânaru la Antena 3, Ștefan Bănică Junior și-a amintit de un episod de pe vremea când avea cinci ani și a mers să-l vadă pe tatăl său în spectacolul „O scrisoare pierdută”, de la Teatrul Bulandra. În piesă, Ștefan Bănică Senior îl interpreta pe Ghiță Pristanda. „Aveam cinci ani şi mi-am dorit mult să merg la premiera celebrei piese O scrisoare pierdută, eram în primul rând cu mama mea. Tata, care îl juca pe Ghiţă Pristanda, avea o sabie şi eu o întrebam: ”Când scoate sabia? Când scoate sabia?”. Atunci nu ştiam că iau parte la o premieră care va intra în istoria teatrului românesc. Tata m-a ridicat şi m-a pus lângă toţi actorii mari: Petrică Gheorghiu, Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Rodica Tapalagă, Mircea Diaconu. Eu am început pe scena Teatrului Bulandra, unde în urmă cu atâţia ani am păşit prima dată”, a povestit Ștefan Bănică Junior, conform Antena 3. Ștefan Bănică Senior a fost un actor complex de teatru și film. S-a mai remarcat ca un bun cântăreț. Marele actor s-a stins din viață în luna mai a anului 1995, la 61 de ani.
Sursa: libertatea.ro