Steaua București a câștigat Cupa Ligii la fotbal, după ce a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), la finalul prelungirilor, duminică seara, pe Arena Națională din Capitală.
Steaua s-a impus greu, prin golurile marcate de Marko Momcilovic (60), Jugurtha Hamroun (111 — penalty), respectiv Marius Pena (88).
”Roș-albaștrii” au cucerit trofeul pentru a doua oară consecutiv, după 3-0 cu Pandurii în finala de anul trecut.
Meciul a fost plictisitor, fără ritm, în prima sa parte, ocaziile de gol lipsind aproape cu desăvârșire în prima jumătate de oră. Achim a avut primele acțiuni notabile ale Stelei, dar a tras pe lângă poartă (17), iar apoi a ratat preluarea în careu, în poziție de finalizare (29).
O situație bună a avut Enache (30), pătrundere și șut în plasa laterală, pentru ca pe finalul primei reprize jocul să se mai anime și ambele formații săp își creeze oportunități. Stanciu a tras din afara careului, dar pe centrul porții (40), apoi Concordia a replicat prin Cristescu, însă tentativa sa de lob s-a dus peste poartă (43). Ilfovenii au ratat cea mai mare ocazie a primei reprize, în min. 44, când Feussi a centrat de pe dreapta, iar Cristescu a trimis mingea în transversală cu capul, iar apoi a fost busculat în careu de Tamaș, fără ca arbitrul să dicteze penalty.
Steaua a avut ultima ocazie a primei reprize, în min. 45, când Momcilovic a pătruns în careu și a centrat periculos în fașa porții, dar apărarea Concordiei a reușit să respingă.
Aspectul jocului nu s-a schimbat nici după pauză, însă Steaua a reușit să deschidă scorul în minutul 60, în urma unei faze fixe: Hamroun a centrat de pe dreapta, Golubovic a reluat spre poartă cu capul, Bălgrădean a respins, iar Momcilovic a reluat în plasă.
Concordia a mai avut o mare ocazie, prin același Cristescu (75), dar acesta a tras pe lângă poartă. Steaua putea tranșa disputa, dar șutul din întoarcere al lui Golubovic a lovit bara unui Bălgrădean surprins (76). Stanciu a avut și el o situație bună, dar șutul său a trecut peste poartă (78).
Concordia a reușit egalarea în minutul 88, când Melinte a centrat excelent de pe dreapta, iar Pena a reluat cu capul de lângă Toșca.
Steaua a intrat mai bine în prelungiri, cu un șut al lui Tamaș (91), din lovitură liberă, peste poartă, și o reluare din vole a lui Enache, telefonată, în brațele lui Bălgrădean (93). Pena a fost din nou periculos (97), dar șutul său a trecut puțin peste transversală. Popa (105) a irosit un contraatac bun al Stelei, cu un șut peste poartă.
Steaua a marcat al doilea gol în minutul 111, prin Jugurtha Hamroun, dintr-un penalty acordat destul de ușor de Muniru Sulley, într-un duel cu Serediuc. Aganovic a ratat golul al treilea al Stelei în ultimele minute ale finalei (120+1), șutând peste poartă din poziție ideală.
Steaua a cucerit singurul său trofeu pentru sezonul trecut, după un meci modest, în fața unei echipe care a trecut cu bine peste momentele de tensiune cu care s-a confruntat în Turcia, revenind sâmbătă seara în țară.
Competiția a fost dotată cu premii totale de un milion de euro, câștigătoarea primind 400.000.
Meciul a fost precedat de intonarea imnului național, de către solistul Iordache Basalîc.
Steaua a evoluat în premieră în echipamentul dedicat împlinirii a 30 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni și pe care intenționează să îl folosească la toate meciurile de pe teren propriu din acest sezon, în semn de respect pentru performanța obținută în 1986.
DJ Harra a întreținut atmosfera înaintea meciului și la pauza sa, iar după finală vor concerta Smiley și Zdob și Zdub.
Steaua București — Concordia Chiajna 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri
Au marcat: Marko Momcilovic (60), Jugurtha Hamroun (111 — penalty), respectiv Marius Pena (88).
București, Arena Națională: 10.000 spectatori
Cupa Ligii 2016 — finala
Au evoluat echipele:
Steaua: 1. Florin Niță — 44. Gabriel Enache, 4. Gabriel Tamaș, 13. Alin Toșca, 15. Marko Momcilovic — 20. Vlad Achim, 55. Alex Bourceanu (19. Adnan Aganovic, 57), 10. Nicolae Stanciu (căpitan; 11. Muniru Sulley, 102) — 77. Adrian Popa, 9. Alexandru Tudorie (14. Bojan Golubovic, 46), 5. Jugurtha Hamroun. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
Rezerve neutilizate: 12. Valentin Cojocaru — 2. Gabriel Simion, 24. Dan Popescu, 16. Robert Vîlceanu.
Concordia: 34. Cristian Bălgrădean (căpitan) — 26. Patrice Feussi (20. Marian Constantinescu, 84), 4. Răzvan Tincu, 15. Iulian Mamele, 21. Bogdan Bucurică — 5. Cristian Melinte, 99. Bruno Madeira (17. Florin Răsdan, 78) — 95. Răzvan Grădinaru (7. Tiberiu Serediuc, 70), 18. Marian Cristescu, 10. Neluț Roșu — 30. Marius Pena. Antrenor: Emil Săndoi.
Rezerve neutilizate: 93. Florin Iacob — 2. Ștefan Bărboianu, 33. Adrian Cristea, 3. Cristian Albu.
Arbitru: Marius Avram; arbitri asistenți: Adrian Radu Ghinguleac, Mircea Orbuleț (toți din București); arbitru de rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galați)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) — CCA, Paul Mincu (București) — LPF
Cartonașe galbene: Enache (63), Bruno Madeira (68), Roșu (85), Aganovic (90+1), Golubovic (98), Mamele (100), Hamroun (105), Bălgrădean (110), Melinte (119).
Sursa: agerpres.ro