Start fals de Superligă! UTA a dezamăgit în Trivale, iar Argeşul rămâne o “bestia nera” pentru arădeni

by Sorin Haut

UTA a dezamăgit astăzi, în derby-ul de tradiţie al fostelor campioane, FC Argeş reuşind să se impună clar, scor 2-0, în prima etapă a Superligii! Arădenii au fost încurajați în Trivale de peste 60 de suporteri, iar la meciul de pe arena “Nicolae Dobrin” a asistat la meci, de la înălţimea tribunii oficiale și Simion Apreutese, principalul om de afaceri dornic s-o preia pe „Bătrâna Doamnă”, lângă acesta luând loc și Ilie Dumitrescu, fostul atacant al „Generației de Aur”. Ilie Poenaru a surprins destul de mult, riscând cu o formulă de start fără Erico în centrul defensivei, titularizându-l în schimb pe Hoxallari, albanez ce evoluase în amicale mai ales ca fundaș stânga. Dobrescu avea să joace în bandă, pentru ca Florentin Matei să fie preferat în centrul liniei mediene, lângă Batha. De cealalată parte, Prepeliţă a mizat pe un sistem de joc similar UTA-ei, cu un 4-2-3-1 din care avea să iasă la rampă nou venitul mijlocaş de bandă stângă Dorian Bertrand, internaţional din Madagascar adus de la Nancy. Deşi a avut în teren opt jucători din vechea gardă, şapte dintre ei obişnuiţi cu statutul de titulari, UTA a arătat rău pe parcursul jocului, atât din punct de vedere tehnico-tactic, fizic cât şi al concentrării, dovadă că Poenaru mai are mult de lucru. De cealalată parte, deşi a adus 15 jucători în vară, schimbând aproape tot lotul, Prepeliţă a reuşit să omogenizeze mult mai bine decât omologul său un prim “11” mai compact, cu trasee de joc lucrate şi în general o circulaţie bună a mingii. A fost însă nevoie şi de cadoul făcut în startul partidei de Vukcevic, care a luftat după o aruncare lungă de la margine şi o deviere cu capul a lui Hoxallari: Bertrand s-a trezit singur în careu şi nu l-a iertat pe Iacob, marcând cu un şut plasat de la zece metri, 1-0 în minutul 2!

Poenaru chiar mai are mult de lucru: jocul UTA-ei nu a funcţionat aproape deloc!

UTA a avut reacţie prin Miculescu, poate singurul utist remarcat în prima repriză, dar decarul arădenilor a tras din 10 metri în Greab, singur cu acesta.  Bertrand i-a făcut viaţa grea lui Vukcevic şi în minutul 21 a fost aproape de un nou gol, şutând puţin alături din careu, pentru ca peste patru minute să asistăm la o dublă ocazie a gazdelor: Njike a tras puternic de la marginea careului, Iacob a respins în față, după care Calcan a şutat în cros, de puțin pe lângă bară. Până la finalul primelor 45 de minute, UTA a măcinat în gol şi chiar a scăpat ieftin cu doar un gol încasat, cu un Keseru izolat şi nervos, mai mult cu mâinile pe sus. Un sistem de joc ce nu îl avantajează prea mult, atâta timp cât se mişcă greu şi nu are lângă el un vârf de viteză. Poenaru a mutat la pauză cu Cascini în locul lui Matei, dar tot Argeşul avea să marcheze: era minutul 54, când excelentul Bertrand şi-a trecut în cont “dubla” după o fază şnur de atac: Calcan l-a deschis în dreapta pe Jakolis, acesta a centrat ideal în fața porții, unde a apărut Bertrand, care i-a luat faţa lui Benga şi a reluat în plasă din cinci metri, cu toată opoziţia lui Iacob. Abia la 2-0 s-a trezit puţin şi UTA, Keseru şi apoi Otele fiind aproape de a marca la aceeaşi fază, după un corner, dar defensiva piteşteană a salvat.

Activul Bertrand a rezolvat meciul cu o „dublă”, piteştenii au fost la cârmă

După o oră de joc au intrat şi Stahl şi Erico, în locul a doi jucători ce au dezamăgit astăzi, Vukcevic şi Ubbink. Deşi nu s-a văzut mai deloc în atac, Keseru a fost ţinut pe teren de Poenaru, asta şi în condiţiile în care UTA mai avea doar jucători de atac tineri pe bancă! Dar poate că ar fi meritat şi ei o şansă mai ales la 2-0, în special Negoescu, remarcat în amicale. Putea fi 3-0 în minutul 75, atunci când Iacob a scos greu în bară şutul de la 30 de metri a lui Meza Colli. În ultimul sfert de oră nu s-a mai întâmplat nimic notabil, utiştii terminând meciul cu capul plecat şi cu o FC Argeş câştigând meritat. Gruparea din Trivale rămâne o “bestia nera” pentru arădeni, câştigând opt din ultimele 12 meciuri directe din ultimii cinci ani. Alte trei partide s-au încheiat la egalitate, “roş-albii” bifând doar o victorie. În concluzie, UTA începe dezamăgitor Superliga, iar tensiunile probabil că vor creşte la Arad, mai ales că suporterii sunt în război cu conducerea clubului pe tema tratativelor amânate cu investitorii.

Formații:

FC Argeș: Greab – Tofan, M.Constantin, Cestor, Latovlevici – Meza Colli, Njike – Jakolis (72 Raynov), Calcan (72 Donisa), Bertrand (72 Turda) – Ișfan. Antrenor: Andrei Prepeliță

UTA: Fl.Iacob – Vukcevic (60 Erico), Benga, Hoxallari, Dobrescu (86 Şteau) – Batha (86 Isac), Fl.Matei (46 Cascini) – Miculescu, Ubbink (60 Stahl), Otele – Keseru. Antrenor: Ilie Poenaru

Arbitri: Marcel Bîrsan (București) – Vasile Marinescu (București), Adrian Vornicu.(Iași). Arbitri VAR: Bogdan Dumitrache (București) și Sebastian Gheorghe (Suceava). Observator FRF: Alexandru Deaconu (București).

Foto: (UTA Arad, facebook)

 

Facebook Comments