Stadiul lucrărilor la drumul Sintea Mare – Şepreuş

by Andreea Radu

Lucrările avansează la drumul judeţean Sintea Mare – Şepreuş. În aceste zile, drumul este decopertat, urmează să fie refăcut total, nu doar reparat.

„Am verificat stadiul lucrărilor împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca. Pentru refacerea drumului, folosim fonduri europene, fonduri proprii şi guvernamentale. Am vrut să vedem, pe şantier, cum se lucrează. Am constatat o evoluţie bună care ne dă speranţe că drumul va fi folosit din acest an. Consiliul Judeţean are şi alte investiţii în derulare la Şepreuş, pe care le-am văzut astăzi, este vorba de terenul sintetic de sport al şcolii şi şcoala nouă din comună. În ultimii ani am lucrat intens la proiecte şi suntem bucuroşi că ajungem la faza implementării lor, la faza de construcţie pentru ca arădenii să beneficieze de rezultatul concret al muncii noastre şi al investiţiilor”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

 

 

Facebook Comments