Sportul arădean este pus încă o dată la colț! Presa a fost sfidată la gala lui Bibarț

by Sorin Haut

Bibarț a transformat până și Gala Sportului Arădean, evenimentul care ar trebui să pună în lumină prin intermediul presei performerii anului, în ceva neînsemnat. Acest personaj sub administrația căruia Aradul se face de râs în fiecare zi, prin mlaștina de pe Arena Francisc Neuman, a avut tupeul să sfideze jurnaliștii sportivi și până la urmă, indirect, chiar performerii sportului arădean. Printr-o șiretenie grețoasă, de toată jena, dar sigur că de doi bani, de a ne anunța oficial despre organizarea acestui eveniment cu nici… o oră înainte de începerea lui. Deși se știa de zile bune detalii despre organizare și data Galei. Lipsă de respect, de profesionalism și până la urmă sfidarea pe față a presei. Normal că Bibi nu e cel mai fericit când i se spune verde în față că este paralel cu sportul, dar să îți dorești ca un eveniment în care cei mai buni sportivi să nu apară în mass-media este deja de domeniul incredibilului.

Pentru că dacă acest personaj își imaginează că noi îi publicăm clasamentele făcute oricum pe genunchi, se înșeală amarnic. Performerii sportului arădean se știu ei oricum, îi știm și noi, îi știu foarte bine și arădenii iubitori de sport. Cam atât despre gala lui Bibi, care mai bine ar face-o la anul undeva prin pădure, să nu îl găsească presa. Imaginea sportului arădean la final de 2022 nu poate fi alta decât cea a câmpului de cartofi de pe stadionul UTA-ei (foto), de care se face vinovată fix administrația condusă de Bibarț și ai lui. 

 

Facebook Comments