Odată cu data de 1 iunie, măsurile privind sportul de performanţă s-au mai relaxat, astfel încât se permite desfăşurarea activităţilor sportive în săli şi bazine, conform normelor şi regulilor impuse de autorităţi, pentru diminuarea riscului de infecţie COVID-19. Directorul CS Municipal Arad, Lucia Mihalache, anunţă reluarea antrenamentelor în spaţii închise şi pentru sportivii clubului arădean: “După ce vom dota sălile cu tot ce este necesar, urmează ca toate secţiile să îşi reia pregătirea fizică în sală, conform Ordinului nr.601, Anexa 3 (privind condițiile necesar a fi respectate în vederea desfășurării de către sportivii profesioniști, sportivii de performanță și/sau legitimați a activităților de pregătire fizică organizate în spații închise).” Aşadar, după ce sportivii de la atletism, tir – proba de talere şi kaiac – probe individuale, de sprint – şi-au reluat antrenamentele începând cu 15 mai, din această săptămână le vine rândul şi celorlaltor secţii ale clubului să îşi intre în drepturi.
În tir sportiv, doar competiţii interne
Practic, din 1 iunie se intră într-o primă etapă de reluare a antrenamentelor pentru majoritatea sportivilor de la CSM Arad. Altfel, “Puşa” Mihalache pregăteşte şi calendarul intern al Federaţiei Române de Tir Sportiv, pe care de asemenea o conduce: “Mai avem doar Campionate Naţionale şi Cupa României, pentru că întrecerile internaţionale s-au anulat în acest an. La propunerea antrenorilor, vom stabili calendarul intern în Biroul Federal, cred că până în 15 iunie vom şti când vor avea loc competiţiile.”
Briana Vărcuş se antrenează la Turnu
Talerista Briana Vărcuş a fost prima sportivă a secţiei de tir ce şi-a reluat pregătirea după relaxarea măsurilor impuse de autorităţi. “Se antrenează deja de două săptămâni la Turnu, acolo unde există un poligon privat”, conchide “Puşa” Mihalache, cea care şi-ar dori să aibă o urmaşă pe măsură în talere. Vărcuş a încheiat 2019 cu două titluri naţionale, la junioare şi junioare III şi un titlu de vicecampioană, la junioare II.