Sportivii amatori îşi pot relua activitatea doar individual şi în aer liber

by Rusu Flavius

Începând cu data de 15 mai, când România va încheia oficial starea de urgență, sportivii își pot relua antrenamentele, dar respectând anumite restricții. Klaus Iohannis a clarificat lucrurile şi a evidenţiat diferenţele dintre profesionişti şi amatori.

Pentru sportivi avem două situaţii. Profesioniştii îşi pot relua cantonamentele, în condiţii speciale de igienă, de verificări medicale, însă competiţiile sportive în această primă etapă nu vor începe. Deci, repet, sportivii profesionişti îşi pot relua cantonamentele în condiţii foarte clar descrise, dar competiţiile sportive nu vor fi reluate, acum, în prima etapă.

Pentru sportivii amatori, este posibil să-şi reia activitatea doar acolo unde se face sport individual, sport individual inclusiv dacă se foloseşte o bază sportivă, dar numai în aer liber. Deci, pentru amatori, este posibil să-şi reia activitatea doar la sporturi individuale şi doar în aer liber. Iar dacă se foloseşte o bază sportivă, accesul în vestiar, acolo unde îşi schimbă echipamentul, nu este permis”, a declarat Iohannis.

Aşadar, din 15 mai, cluburile din Liga 1 îşi vor relua antrenamentele, însă în condiţii speciale. Deși în ultima vreme s-au avansat tot mai multe date, ministrul Ionuț Stroe a lăsat de înțeles că Liga 1 se va putea relua la jumătatea lunii iunie. Fotbalul, în România, s-ar putea relua între 15 și finalul lunii iunie, a fost şi concluzia lui Ilie Dumitrescu, după dialogul cu Ministrul Sportului, Ionuț Stroe.

Stroe susține că toate echipele vor fi testate înainte de a intra în cantonament, iar jucătorii nu vor putea părăsi bazele de pregătire până la finalul cantonamentelor. (digisport.ro)

Facebook Comments