SPORTIVELE ARĂDENE S-AU REMARCAT PE COVORUL RITMICII

by Sorin Haut

Sportivele secției de gimnastică ritmică de la CSM Arad s-au remarcat zilele trecute în cadrul a trei concursuri. În primul rând, Sonia Ichim, componentă a lotului național de junioare, a participat alături de tricolore la etapa de Cupă Mondială de la Pesaro (Italia). În concursul rezervat junioarelor, echipa României a încheiat la mijlocul clasamentului, poziția a 16-a din 33 de țări, Sonia obținând 14,450 la măciuci și 14,417 la minge. Gimnasta CSM-ului a fost însoțită în Peninsulă de antrenoarea sa, Daniela Chiriac, care este și arbitru internațional.

O delegație arădeană, coordonată de antrenoarea Tatiana Novikova, a participat la Cupa Palilula de la Belgrad, unde CSM a obținut rezultate notabile. La categoria 2007 podiumul a fost arădean, în ordinea Maria Moț, Catrina Buniov și Dalia Marin. Moț a terminat prima la cerc, Buniov a doua, iar Marin a treia. La prejunioare, Alenia Biringer a ocupat primul loc la coardă și locul patru la cerc, terminând pe locul trei la general. La junioare, Aliona Gribovan s-a clasat pe șapte la cerc, pe nouă la coardă și pe zece la minge, locul 12 la general. În fine, la categoria senioare, Alexandra Bock s-a clasat pe locurile doi la măciuci, cinci la minge și șapte la cerc, poziția a treia la general, iar Vanessa Kling pe nouă la cerc, opt la minge și șapte la panglică, locul 12 la general. De menționat că la concursul de la Belgrad, fiica antrenoarei de la CSM Arad, Ștefania Chiriac – director tehnic al Federației Române, a fost arbitru.

Gimnastele CSM-ului au urcat pe podium și la un alt concurs, Memorial Ileana Sima, desfășurat la București. La categoria mica gimnastă, ansamblul format din Carina Crainic, Andra Crainic, Vanessa Câmpean, Larisa Drai, Teodora Iovănaș Brădean și Karina Kunz, a ocupat locul doi, iar la individual, Carina Crainic și Andra Crainic s-au clasat pe locurile doi, respectiv trei. Copiii au fost însoțiți în capitală de două foste sportive, eleve ale Danielei Chiriac, Alexandra Morar – antrenor și Diana Neag – arbitru.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate