Spitalul Judeţean Arad riscă să intre în incapacitate de plată

by Andreea Radu

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad riscă să intre în incapacitate de plată în următoarele două-trei săptămâni, iar pacienţii să nu mai beneficieze de medicaţie şi servicii, pentru că unitatea are de recuperat aproximativ 17,5 milioane de lei de la Casa Asigurărilor de Sănătate, unele facturi datând din primăvară.
Conducerea SCJU a declarat joi, pentru AGERPRES, că facturile neplătite către spital de Casa Asigurărilor de Sănătate sunt pentru serviciile medicale din lunile septembrie şi octombrie, pentru programele naţionale de sănătate sau pentru concediile medicale ale angajaţilor, acestea din urmă având restanţe din primăvară.
„Nedecontarea la zi a contravalorii serviciilor medicale se ridică la 17,5 milioane de lei. La ora actuală în contul spitalului mai avem 50.000 de lei, bani pe care îi păstrăm pentru situaţii de urgenţă. În condiţiile în care nu vom încasa banii de la CAS, ne aşteptăm, în următoarele săptămâni, să intrăm în incapacitate de plată, ceea ce ar putea conduce la stoparea livrărilor, de către furnizori, a unor produse şi servicii”, a declarat managerul SCJU, Florina Ionescu.
Conform sursei citate, şi spitalul are, la rândul său, datorii ce ajung la 32 de milioane de lei, majoritatea către furnizori. Unele facturi neplătite de spital sunt vechi de patru luni.
Cel mai mare spital din judeţ a fost pus în situaţia de a amâna plăţi către ANAF în sumă de 7 milioane de lei, bani care trebuiau viraţi până la 25 octombrie, „pentru a nu bloca activitatea curentă” a unităţii.
Situaţia în care se află spitalul afectează şi bugetul pentru anul 2024, „deoarece în construirea acestuia se includ şi datoriile, riscându-se ca sumele disponibile să fie insuficiente”.
Referitor la plata salariilor, SCJU are banii prevăzuţi în buget, însă plata la timp a angajaţilor depinde de sumele alocate de la bugetul naţional în următoarea perioadă.
SCJU Arad este cea mai mare unitate medicală din judeţ, cu aproximativ 2500 de angajaţi din schema de 3.170 de posturi. În 2022, a avut peste 36.000 de spitalizări continue, peste 19.000 de spitalizări de o zi, 64.000 de pacienţi investigaţi în UPU, 127.000 de consultaţii în Ambulatoriu şi 1.700.000 de investigaţii paraclinice.

Facebook Comments