SPECTACOLUL „ANOTIMPURILE DIN BUENOS AIRES” LA FILARMONICA ARAD

by Paula Craciun

O lună cu programe incitante, cu reluări ale unor configuraţii de mare succes şi atractivitate  se  cere a fi diversificată  prin limbaje sonore ieşite din cotidian.  Astor Piazzolla  şi Igor Stravinsky reprezintă  două dintre cele  mai revoluţionare  voci ale muzicii secolului XX,  iar afişul primului concert din  noul an al maestrului Roberto Salvalaio le cuprinde în ipostaze  revelatoare.

„Am programat lucrări orchestrale aparținând secolului XX, în premieră pentru scena românească. Vă propun un periplu în lumea Muzicii secolului trecut, anulând bariere de spațiu și limbaj componistic. Intenția mea este ca pe acest drum să pornească cât mai mulți iubitori ai artei sunetelor, iar înțelegerea peisajelor admirate să fie înlesnită de explicațiile unui ghid inspirat – orchestra simfonică a filarmonicii arădene.” – dr. Alin Văcean, manager al Filarmonicii de Stat Arad.

Anotimpurile din Buenos Aires, una dintre cele mai celebre partituri din repertoriul universal al ultimelor decenii, redate prin performanţele pianistului Sorin Dogariu  şi ale orchestrei de coarde, conturează prima parte a  programului simfonic din 22 ianuarie, de  la ora 19.00,  etalând  unul dintre cele  mai exhaustive experimente şi readucând în atenţie  unul dintre compozitorii cei mai greu de clasificat ai secolului XX. Muzica lui Astor Piazzolla reprezintă unul dintre cele mai bune exemple de îngemănare a tangoului cu tradiţia cultă, iar tematica frecvent abordată a anotimpurilor reia un pretext artistic  care excelează în ritmuri şi culori.

În partea a doua a serii, Igor Stravinsky, unul dintre  marii ritmicieni şi orchestratori ai secolului XX cucereşte spaţiul de audiţie  cu Simfonia în mi bemol major,  op. 1,   cea care cuprinde în germenii săi marile  capodopere  de  mai târziu, Pasărea de foc  sau Petruşka. Prezentată în primă audiţie  mondială  tot într-o seară de  22 Ianuarie,   la Sankt Petersburg, în anul 1908 ,  această  primă şi cea mai vastă dintre  simfoniile lui Stravinsky  va fi audiată  acum în premieră  şi  în contextul concertistic din România, prin suportul  şi argumentul dirijoral al unuia dintre cei mai apreciaţi colaboratori ai ansamblurilor de scenă ale Filarmonicii.

Facebook Comments