Spectacol inedit pe pagina Trupei Marionete Arad

by Cristian Dobre

Arad.Acesta este un experiment teatral și trebuie tratat ca atare! Este o poveste inedită (re)interpretată de copii.”  Sunt vorbele actriței Oana Rogojină, cea care a pregătit pentru duminică, 12 aprilie, de la ora 11.00 – o întâlnire inedită cu publicul, pe pagina de facebook a Trupei Marionete Arad. Este vorba despre „Povestea curcubeului” – o magică istorioară japoneză pe care actrița Oana Rogojină a (re)construit-o împreună cu un grup de eleve de clasa a IV-a de la Liceul de coregrafie „Octavian Stroia” din Cluj.

„Am pus la cale acest proiect împreună  cu domnișoara învățătoare  Andreea Rotari, ca parte a „Săptămânii altfel”. Am fost invitata lor ca actriță și, văzând cât sunt fetele din clasa a IV-a de dezinvolte și creative, le-am propus să pregătim împreună un cadou pentru toți copiii care, în aceste zile, sunt nevoiți să stea acasă. Așa că le-am provocat pe fete să recreeze finalul „Poveștii curcubeului”- o poveste japoneză, o poveste pe cât de simplă,pe atât de colorată și miraculoasă. Fie ca „terapia culorilor” să ne facă bine tuturor!” – spune Oana Rogojină.

Așadar, duminică, 12 aprilie, de la ora 11.00, sunteți invitați să ascultați, pe pagina de facebook a Trupei Marionete, „Povestea curcubeului”, spusă de: Oana Rogojină și Diana I., Denisa, Diana U., Mara, Maria, Ria, Alexia, Leia, Francesca, Bianca,Vanessa, Irina și Sofia.

Grafica proiectului este semnată de Jianina Alondra Design, muzica originală: Nopame,Melak Cristian și  Norbert Halmagyi și Background Music For Reading Fantasy Books.

 

Facebook Comments