La Centrul Cultural din localitatea Zimand Cuz s-a desfășurat duminică,18 decembrie 2016, un spectacol artistic dedicat Sărbătorii Nașterii Domnului.
Zecii de copii din mai multe localități, parohii și școlii arădene au prezentat un program cultural-artistic format din colinde, teatru creștin și muzică sacră din repertoriul tradițional, românesc, dar și din cel internațional. Bucuria, candoarea și surâsul copiilor au adus lumină tainică în sufletele celor prezenți, în special, a părinților, bunicilor și rudelor, veniți să ia o picătură de har din darul unui eveniment de suflet. Manifestarea a fost coordonată de Parohia Scânteia și Asociația „Mobilizează-te”, programul fiind prezentat de Părintele Gabriel-Ioan Vladu și artista Georgiana Popan . Și-au dat concursul Trupa de teatru de copii și Corul „Sf. Siluan” ale Parohiei Scânteia, Corul „Sfinții Martiri Brâncoveni” al Parohiei arădene din Subcetate, Corul „Sf. Lavrentie”, Corul de copii al Școlii Gimnaziale din Andrei Șaguna, tineri artiști ai Liceului de artă „Sabin Drăgoi” etc. Fiecare copil participant a primit daruri din partea organizatorilor, iar Arhiepiscopia Aradului a dăruit micilor vestitori ai Nașterii Pruncului Iisus cartea de colorat „Sărbătorile copilăriei”, creația artistei Angela Hanc.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial
Facebook Comments