SPECTACOL ARTISTIC DE GALA LA FESTIVALUL MINORITATILOR NATIONALE DE LA ARAD

by webeditor

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Minorităților Naționale de la Arad se va încheia, vineri, cu un spectacol artistic de gală la care vor participa peste 300 de membri ai ansamblurilor și formațiilor folclorice aparținând minorităților din municipiul și județul Arad.

Invitat de onoare la acest spectacol va fi Ansamblul „Národopisný soubor Dúbrava“ din orașul Dubnian (Cehia), care va prezenta cântece și dansuri populare din regiunea Moravia Slovacă. Spectacolul va începe în jurul orei 18.00 și va avea loc pe scena special amenajată în Parcul Eminescu din spatele Palatului Administrativ din Arad. Pe scenă vor urca Ansamblul de dansuri şi cântece populare sârbeşti „Kolo“, ansamblul “Balgărce” din Vinga și două formaţii de dansuri ale Cercului cultural Banat-JA . De asemenea, vor mai evolua Ansamblul de dansuri populare maghiare al Colegiului național „Csiki Gergely“ din Arad, care va participa la acest spectacol cu 20 de perechi de dansatori, elevi ai colegiului.

Ca și anul trecut, comunitatea rromilor va fi reprezentată de Formaţia de dansuri tradiţionale ţigăneşti a Complexului „Curcubeul” din municipiul Arad. La spectacol vor fi prezenți și membri ai Ansamblului folcloric Sálašan din Nădlac, care vor prezenta,  scenic, dansurile, cântecele şi obiceiurile slovacilor. Comunitatea ucrainienilor va fi reprezentată de grupul vocal ,,Lileia” (Crinul) din localitatea arădeană Dud. Invitații speciali ai Festivalului Minorităților  vor fi 33 de componenți ai Ansamblului folcloric „Národopisný soubor Dúbrava“ din Cehia. Ansamblul folcloric „Národopisný soubor Dúbrava“ din orașul Dubnian este un ansamblu folcloric de cântece și dansuri populare din regiunea Moravia Slovacă, respectiv sudul regiunii orașului Kyov. Spectacolul din Parcul Eminescu se va încheia cu evoluția Ansamblului „Zărandul“ al Palatului Copiilor, care va prezenta o suită de dansuri populare tradiționale din Țara Zărandului.

Spectacolul din Parcul Eminescu va fi precedat de parada porturilor populare tradiționale care va avea loc în centrul Aradului. La paradă va participa Orchestra de fanfară slovacă „Nadlačanka“ din Nădlac.

Parada va începe la ora 17.00, din fața Palatului Administrativ, pe traseul Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad, Piața Avram Iancu și retur. În parcul Mihai Eminescu va fi amenajată și expoziția „Tradiții ale minorităților naționale din județul Arad“, unde vor putea fi admirate produse tradiționale, și diverse obiecte aparținând etniilor din municipiul și județul Arad.

Festivalul Minorităților Naționale, ediția a IX-a, are loc în perioada 18-19 septembrie în municipiul Arad și cuprinde un simpozion, o expoziție, și un spectacol artistic de gală.

 

Facebook Comments