Marţi, 3 iunie, începând cu ora 19,00, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely“ Timişoara prezintă, în sala mare a teatrului arădean, comedia ÎNAINTE DE POTOP, de Oleg şi Vladimir Presnyakov, în regia lui Szabó Máté. Spectacolul îi prezintă pe actorii: Aszalos Géza, Bandi András Zsolt, Virág György, Magyari Etelka, Kiss Attila, Mátray László, Fall Ilona, Molnos András Csaba, Éder Enikő, Dukász Péter, Nagy Sándor, Vass Richárd, Balázs Attila, Kocsárdi Levente și László Pecka Péter. „În comedia plină de umor și întorsături neașteptate urmărim traseul unui bărbat de vârstă medie, care, într-o stare pre-potop, încearcă să se salveze pe sine și tot ceea ce mai poate conta pentru el. Ce contează? Cine contează? Premisa autorilor este că se poate întâmpla orice, și fantezia lor nu se aventurează niciodată mai departe de realitatea de azi, poate nu ni se întâmplă exact aceleași lucruri, chiar dacă totul pare posibil. Chiar și potopul. E o poveste tragicomică despre cât de departe suntem de posibilitatea de reîncepere, atât pe plan social, cât și pe cel individual, și despre faptul că dacă nu avem grijă, vom rămâne pe dinafară nu doar în ceea ce privește arca, ci și din barca personală”, precizează realizatorii acestui spectacol care, la reprezentaţia de la Arad, va beneficia şi de traducere în limba română.
SPECTACOL AL TEATRULUI MAGHIAR TIMISOARA, PE SCENA ARADEANA
Facebook Comments