Etapa a şasea a Ligii a II-a debutează azi sub Tâmpa, cu derby-ul dintre FC Braşov şi UTA (direct, Digi Sport), meci deschis oricărui rezultat. Runda continuă sâmbătă, la matineu, cu încă şapte meciuri, cele mai interesante fiind programate la Suceava, unde vine liderul Chindia – până acum fără vreun pas greşit – şi la Sfântu Gheorghe, unde revelaţia Sepsi primeşte vizita celei de a doua clasate, Juventus. Etapa se încheie duminică după masă, cu un alt meci tare, între Academica şi CSM Râmnicu Vâlcea.
Cât priveşte Şoimii Pîncota, divizionara secundă arădeană încearcă să spargă în sfârşit gheaţa. Fără punct şi gol marcat şi cu un golaveraj incredibil după cinci etape, 0-52, trupa din podgorie primeşte, la Şiria, vizita celor de la Unirea Tărlungeni, meci programat sâmbătă, de la ora 11. Cu destule nume noi în lot, dar şi cu doi antrenori italieni confirmaţi pe bancă (sâmbătă va fi prezent doar secundul Fausto Salfa), Pîncota vrea să puncteze pentru prima oară în acest sezon.
Liga a II-a, etapa 6:
FC Braşov – UTA, vineri, ora 17:30 (Digi Sport)
CS Afumaţi – Olimpia, sâmbătă, ora 11
Luceafărul – Călăraşi, sâmbătă, ora 11
Pâncota – Tărlungeni, sâmbătă, ora 11
Mioveni – ASU Poli, sâmbătă, ora 11
Reşiţa – Baloteşti, sâmbătă, ora 11
Foresta – Chindia, sâmbătă, ora 11
Sepsi – Juventus, sâmbătă, ora 11
Brăila – Berceni, sâmbătă, ora 12:30 (Digi Sport)
Clinceni – Vâlcea, duminică, ora 15 (Digi Sport)
Clasament
1.Chindia 5 5 0 0 11-3 15
2.Juventus 5 4 0 1 25-2 12
3.UTA 5 3 2 0 8-2 11
4.FC Braşov 5 3 2 0 8-3 11
5.Satu Mare 5 3 1 1 16-2 10
6.Sepsi 5 3 1 1 14-4 10
7.Brăila 5 3 1 1 9-6 10
8.Suceava 5 3 0 2 9-9 9
9.Mioveni 5 2 2 1 3-4 8
10.Afumaţi 5 2 1 2 20-6 7
11.Călăraşi 5 2 1 2 7-5 7
12.Tărlungeni 5 2 1 2 6-4 7
13.Clinceni 5 2 0 3 8-9 6
14.Rm.Vâlcea 5 1 3 1 5-6 6
15.Baloteşti 5 1 2 2 7-8 5
16.ASU Poli 5 1 1 3 8-11 4
17.Luceafărul 5 1 0 4 2-5 3
18.Berceni 5 0 0 5 1-12 0
19.Reşiţa 5 0 0 5 0-14 0
20.Pîncota 5 0 0 5 0-52 0