Spania aduce un omagiu victimelor epidemiei de COVID-19

by Cristian Dobre

Spania aduce joi un omagiu victimelor epidemiei de COVID-19 în cadrul unei ceremonii comemorative la care vor asista regele Felipe al VI-lea, conducerea UE şi alţi invitaţi de rang înalt, înaintea unui summit al UE, potrivit DPA şi AFP.

Prezidată de regele Felipe al VI-lea, ceremonia de stat începe la ora locală 09:00 (07:00 GMT) în faţa Palatului regal din Madrid.

Comemorarea celor 28.400 de victime ale coronavirusului are loc în Plaza de la Armeria din Madrid în prezenţa a circa 400 de invitaţi.

Guvernul a anunţat că prin această ceremonie mulţumeşte de asemenea cadrelor din domeniul sănătăţii şi societăţii spaniole în general pentru angajamentul ei în lupta împotriva COVID-19.

Printre invitaţi se numără preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

La ceremonia comemorativă din capitala Spaniei participă de asemenea şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi şeful Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO), Zurab Pololikashvili.

Şeful OMS vine la Madrid în memoria „numărului mare de persoane care şi-au pierdut viaţa din cauza COVID-19 în Spania şi în lumea întreagă” cu scopul de a demonstra sprijinul OMS pentru toate ţările care luptă împotriva virusului, a indicat un purtător de cuvânt al acestei instituţii a ONU.

Mai multe rude ale victimelor, precum şi reprezentanţi ai sectoarelor economice esenţiale sunt aşteptaţi să asiste la această ceremonie.

În cadrul comemorării, vor rosti discursuri regele Felipe al VI-lea, dar şi fratele uneia dintre victimele epidemiei de COVID-19 şi o asistentă medicală de la un spital universitar din Barcelona.

Spania este una dintre ţările cele mai sever lovite de epidemia de coronavirus şi de recesiunea economică rezultată.

În cadrul acestei ceremonii laice, o orchestră va interpreta imnul spaniol şi „Geistliches Lied” de Johannes Brahms.

Guvernul spaniol şi-a exprimat speranţa că această ceremonie va conferi un ton pozitiv solidarităţii la summitul european de două zile, preconizat să înceapă joi, care va aborda controversatul plan de alocare a 750 miliarde de euro (857 miliarde de dolari) pentru relansarea economiilor naţionale ale blocului comunitar, afectate de pandemie.

Austria, Danemarca, Olanda şi Suedia – cele patru ţări aşa-numite „austere” sau ” Frugal Four” – se opun acordării sumelor sub formă de subvenţii, insistând ca ajutorul să fie acordat ca împrumuturi condiţionate de reforme economice obligatorii.

Acest omagiu al statului spaniol pentru victimele COVID-19 intervine pe fondul recrudescenţei epidemiei în ţară, la aproape o lună după sfârşitul regimului de izolare foarte strict.

În timp ce populaţia şi-a reluat viaţa, iar frontierele s-au redeschis cu Europa şi 12 ţări din afara UE, Spania a cunoscut o creştere a numărului de contaminări în ultimele zile.

Autorităţile monitorizează îndeaproape peste 120 de focare active. Cel care îi îngrijorează cel mai mult este situat în Catalonia (nord-est), în jurul oraşului Lleida, unde miercuri au reintrat în izolare aproximativ 160.000 de locuitori. Locuitorilor din trei cartiere dintr-o suburbie a Barcelonei li s-a cerut, de asemenea, să rămână în case.

În această regiune şi în multe altele, guvernele regionale au înăsprit măsurile, întărind purtarea obligatorie a măştii, chiar şi atunci când distanţa de siguranţă poate fi menţinută.

Guvernul socialistului Pedro Sanchez, bombardat cu critici din partea opoziţiei pentru modul de gestionare a crizei, a decretat la sfârşitul lunii mai zece zile de doliu naţional pentru victime, cel mai lung doliu de la restabilirea democraţiei în ţară, în 1977.

Spania, a şaptea ţară din lume cu cel mai mare număr de decese cauzate de coronavirus, a înregistrat oficial peste 28.400 de decese. Dar, potrivit Institutului Naţional de Statistică şi unui organism public de cercetare, ţara ar fi înregistrat de la mijlocul lunii martie între 43.000 şi 44.000 de decese.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments