SpaceX a lansat în spaţiu o altă tranşă de sateliţi din proiectul Starlink

by Cristian Dobre

După primul zbor spaţial cu echipaj uman operat de o companie privată spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi lansat de pe teritoriul american, compania aerospaţială SpaceX a lansat o altă tranşă de sateliţi din proiectul său Starlink, prin care încearcă să furnizeze internet de înaltă viteză la nivel global, relatează EFE.

Compania a amânat lansarea de la Cape Canaveral (Florida) datorită misiunii Demo-2 prin care, la 30 mai, a reuşit să trimită cu succes în spaţiu doi astronauţi americani de pe teritoriul Statelor Unite, după nouă ani de la suspendarea zborurilor navetelor spaţiale ale NASA.

Racheta reutilizabilă Falcon 9 a fost lansată miercuri la ora locală 21:25 (01:25 GTM joi) şi, 15 minute mai târziu, a eliberat sateliţii în spaţiu.

Aceştia vor urca uşor, prin mijloace proprii de propulsie, timp de până la patru luni, până vor atinge orbita lor operaţională, aflată la altitudinea de 550 kilometri.

Marea noutate a acestei noi tranşe de sateliţi trimişi în spaţiu este faptul că unul dintre ei este dotat cu un vizor pentru a bloca refracţia luminii solare.

Dacă noul design funcţionează aşa cum speră specialiştii, se preconizează ca pe viitor toate unităţile de pe orbită să fie dotate cu un astfel de dispozitiv pentru a contracara reclamaţiile cercetătorilor şi astronomilor, care s-au plâns de faptul că sateliţii prea strălucitori le îngreunează activitatea.

Acesta este motivul pentru care SpaceX va încerca să producă sateliţi invizibili pentru ochiul uman schimbând modul în care aceştia zboară pe orbita operaţională şi modificând unghiul sub care ei refractă lumină.

La zece minute după lansare, racheta purtătoare a aterizat în siguranţă pe o platformă plutitoare din Oceanul Atlantic pentru a fi reutilizată ulterior. Aceasta a fost cea de-a 15-a recuperare reuşită a unei rachete din gama Falcon 9.

Viitoarea reţea de sateliţi Starlink va face posibil un acces la internet mai economic şi de înaltă viteză, destinat în special persoanelor aflate în locuri izolate sau lipsite de un furnizor de servicii online.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments