Sorin Trăistaru a punctat cu al său motor KTM 450 şi în etapa a patra a Campionatului Mondial de Supermoto, desfăşurată în weekend la Poznan, în Polonia. Arădeanul a încheiat pe locul 12 după cele două manşe ale cursei, totalizând 17 puncte. În prima manşă, Trăistaru a terminat pe 13, cu opt puncte, iar în a doua s-a clasat pe 12, cu un total de nouă puncte. „Mulţumesc sponsorilor, care au făcut posibilă deplasarea noastră şi la această etapă, dar şi fanilor şi susţinătorilor mei”, transmite Trăistaru pe facebook. Ambele manşe ale etapei poloneze au fost câştigate de finlandezul Mauro Hermunen, care conduce şi în clasamentul general, cu 50 de puncte.
Liderul mondial la supermoto este urmat, pe podium, de olandezul Devon Vermeulen, 42 de puncte şi de italianul Ivan Lazzarini, cu 40 de puncte. Sorin Trăistaru ocupă poziţia a 12-a în ierarhia generală, după patru etape. Vă reamintim că cel poreclit „Ariciu” a punctat şi în primele două etape, din Spania şi Italia, iar la a treia a lipsit din cauza unei accidentări.