Un individ ce afișa comportamentul „zombie”, cauzat de consumul de șoricioaică, a fost imobilizat de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică luni, 26 august 2019, la orele 12.30, în timp ce se oscila dezbrăcat în zona Palatului Administrativ. Bărbatul astfel surprins de către oameni legii a fost determinat să se îmbrace și ulterior, a fost transportat pentru îngrijiri medicale specifice la Unitatea Primire Urgențe a SCJU Arad. Dată fiind starea vădită de surescitare a lui C.G. și ținând cont de faptul că indiciile exterioare nu semnalau existența unui pericol la adresa vieții și integrității fizice a bărbatului, polițiștii locali au acționat operativ, transportându-l la spital cu automobilul de intervenție al DGPL Arad. C.G. este un client nou pentru DGPLA, nefăcând parte din lista consumatorilor deja identificați în teren.
La 13.20, un alt echipaj de ordine publică al Poliției Locale l-a identificat pe P.S.O., aflat într-o stare similară, în Piața Avram Iancu. În cazul acestuia, este vorba de un cunoscut al cadrelor serviciilor de ordine publică ale DGPLA, identificat și îndepărtat de mai multe ori de pe domeniul public, în cursul acestui an. Pentru acesta, a fost chemată ambulanța, care l-a transportat la UPU, sub supravegherea polițiștilor locali.
Aceștia își continuă eforturile de identificare, izolare în teren și gestionare preventivă/sancționatorie a consumatorilor de șoricioaică, atât în situațiile în care starea acestora reprezintă un pericol la adresa propriei vieți, cât și atunci când conduita lor se înscrie în competențele legale de păstrare a ordinii și liniștii publice. În măsura în care dialogul cu persoanele aflate în această situație care săvârșesc contravenții prevăzute de Legea 61/1991 relevă și aspecte ce exced competențele DGPLA de menținere a ordinii publice, polițiștii locali vor continua să informeze imediat structurile MAI abilitate.