Sonia Ichim a urcat pe podiumul senioarelor, la Budapesta

by Sorin Haut

Gimnastele secției de ritmică de la CSM Arad s-au întors cu rezultate foarte bune de la Budapesta, unde s-a desfășurat „FIG XVI International Gracia Fair Cup”, primul concurs oficial internațional din 2018. La startul puternicei competiții din Ungaria s-au aliniat sportive din 27 de țări, printre protagoniste numărându-se și fetele pregătite de Daniela Chiriac și Tatiana Novikova. Performera delegației arădene a fost Sonia Ichim, aflată în primul an de seniorat, componenta lotului național trecându-și în cont prima ei medalie internațională ca și senioară! Sonia a cucerit bronzul senioarelor la măciuci, cu un exercițiu notat cu 13.700, ea mai obținând și un loc 5 în finala de la cerc, tot în concursul FIG al senioarelor (14.033). Într-un clasament la individual compus senioare, totalizând toate exercițiile, Sonia s-a clasat pe locul 14, din 41 de gimnaste prezente la start, cu un total de 52,700 puncte. „Sonia a avut o evoluție foarte bună, ea concurând alături de sportive de 20 ani sau chiar mai mari, cu experiență internațională. Săptămâna viitoare mergem la Riga, la un alt concurs, de data asta mult mai puternic. Apoi ar trebui să participăm și la turneul de la Sofia, dar asta depinde de ce buget vom avea la dispoziție. De asemenea, mai avem un turneu cu celelalte fete la Novi Sad, în Serbia, deci un program destul de încărcat în perioada următoare”, ne-a declarat antrenoarea Daniela Chiriac.
Rezultate bune în capitala Ungariei
La concursul din capitala Ungariei au mai participat și alte gimnaste de la CSM Arad, care au obținut următoarele rezultate: Alenia Biringer – componentă a lotului national de junioare, locul 4 în clasamentul sportivelor categoriei 2005 A – 16 sportive la start, cu un total de 21,233 puncte (9,233 panglică și 12,000 la măciuci); Andra Crainic, locul 8 la categoria 2008 A – 13 gimnaste la start, cu un total de 16,867 puncte (8,633 cerc și 8,233 coardă), Carina Crainic – locul 9 la aceeași categorie, cu un total de 16,733 puncte (9,033 cerc și 7,700 coardă); Karina Kuncz, locul 5 la categoria 2005 B – 22 sportive la start, cu un total de 17,967 puncte (8,833 și 9,133 la cerc); Teodora Brădean – locul 3 la categoria 2010 A – 20 de gimnaste la start, cu un total de 16,300 puncte (9,800 și 6,500 cerc).

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate