Sondaj Sociopol: Finala prezidențială s-ar da între Marcel Ciolacu și George Simion

by Adrian Pavel

 

Cel mai nou sondaj Sociopol arată că finala prezidențială s-ar da între Marcel Ciolacu și George Simion. Liderul PSD se află pe primul loc în preferințele electoratului. Cel mai nou sondaj Sociopol, realizat între 26 august – 3 septembrie, arată că Marcel Ciolacu ocupă primul loc în clasamentul pentru alegerile prezidențiale, 26% dintre cetățenii români afirmându-și încrederea față de liderul PSD, în funcția de președinte al României. Totodată, George Simion este pe locul 2, devenind astfel principalul rival al lui Ciolacu. Liderul AUR are cele mai mari șanse să între în turul doi, alături de actualul premier al României.
Sondajul Sociopol a fost publicat pe pagina de Facebook de Mirel Palada, iar potrivit rezultatelor, finala prezidențială s-ar putea da între Marcel Ciolacu și George Simion. Pe locul trei se clasează Mircea Geoană, cu 14% din voturi, pe locul patru Elena Lsasconi, de la USR, tot cu 14% din voturi, iar Nicolae Ciucă se află abia pe locul cinci, cu 10% din voturi.
„Cel mai recent sondaj Sociopol, realizat la sfârșitul lunii august (26 august – 3 septembrie), scoate la iveală o cursă strânsă în turul unu al alegerilor prezidențiale de la sfârșitul acestei toamne. Pe primul loc, Marcel Ciolacu, candidatul PSD, cu 26%. Lansarea formală a candidaturii lui Ciolacu l-a ajutat pe acesta să-și consolideze locul 1. Pe locul doi, și cu cele mai mari șanse să intre în turul 2 alături de Marcel Ciolacu, este candidatul suveranist George Simion, cu 19%. Evoluția lui Simion este una constantă în sondajele Sociopol, ușor sub 20%”, a scris Palada pe pagina de Facebook.
În același timp, potrivit lui Mirel Palada, Nicolae Ciucă nu ar avea nicio șansă să intre în turul doi. „Pe locurile trei – patru, practic la egalitate și la cinci puncte procentuale în spatele lui Simion, găsim în sondajul Sociopol doi candidați anti-PSD, ambii cu 14%. Mircea Geoană, candidat independent, dar cu o platformă și mai ales cu un electorat anti-PSD bine definite. Și Elena Lasconi, reprezentanta celui mai vehement nucleu electoral anti-PSD, votanții USR. Tendințele de evoluție ale celor doi sunt divergente. Geoană scade, dând semne din ce în ce mai clare de erodare. Lasconi, în schimb, crește. Pe locul cinci, candidatul PNL, Nicolae Ciucă, cu 10%. E din ce în ce mai evident că Nicolae Ciucă nu are nici o șansă să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale. Competiția electorală este încheiată de doi candidați sub 10%: Diana Șoșoacă, SOS România, cu 9%, și Cristian Diaconescu, independent, cu 7%. Ceilalți candidați obțin scoruri reziduale.
Cursa pentru intrarea în finala turului doi este din ce în ce mai intensă. Primele șanse le au Marcel Ciolacu, PSD, și George Simion, AUR. Sondajul este reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată cu rezidența în România. Volumul eşantionului: 1,005 persoane. Perioada de culegere a datelor: 26 august – 3 septembrie 2024. Metoda culegerii datelor: interviuri telefonice (CATI). Marja de eroare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3.2%.”, scrie Mirel Palada.

Facebook Comments