Jumătate dintre români consideră că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie şi peste jumătate cred că Guvernul trebuie să crească salariile, cu 20% mai mulţi decât acum 10 ani, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP. Comparativ cu acum 10 ani, a crescut procentul celor care cred că în situaţii de criză trebuie mai intâi să se ajute singuri şi abia apoi să ceară sprijinul statului, aceştia fiind persoane cu un nivel de educaţie mai ridicat, locuitorii din urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat, arată b1tv.ro.
De asemenea, proporţia celor care ar alege să economisească dacă ar avea nişte bani în plus a crescut de la 63% în 2013 la 76,3% în 2023.
Numărul românilor care preferă un loc de muncă bine plătit dar instabil a scăzut uşor în septembrie 2023 comparativ cu februarie 2013, de la 52% şi 51,8%., crescând numărul celor care preferă un loc de muncă stabil, dar prost plătit, 48% – 48,2%.
Comparativ cu situaţia de acum 10 ani, a crescut numărul celor care cred că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie, de la 42% la 50%, scăzând toată numărul celor care cred că statul trebuie să ajute doar când au nevoie, de la 58% la 50%.
Procentul celor care acum 10 ani credeau că Guvernul trebuie să crească salariile chiar dacă economia scade era de 36% a crescut acum la 55.3%, în timp ce procentul celor care cred contrariul a scăzut de 64% la 44,7%.
Sondaj: Peste jumătate dintre români cred că Guvernul trebuie să crească salariile
Facebook Comments
previous post