Majoritatea românilor susțin că se vor prezenta cu siguranță la urne la alegerile prezidențiale, arată un sondaj INSCOP remis, luni, AGERPRES.
Sondajul relevă și că românii îl dau favorit pe premierul Victor Ponta în ambele tururi se scrutin.
Astfel, la întrebarea privind intenția de a se prezenta la vot, 55,7% dintre respondenți declară că vor veni la urne în mod sigur, în creștere față de cercetarea din luna iulie, când 48,6% afirmau acest lucru.
De asemenea, 14,7% dintre români susțin că probabil vor vota (17,3% — în iulie). Ponderea celor care spun că probabil nu se vor prezenta la vot a scăzut de la 7,9% în iulie la 3,8% în septembrie. 6,3% dintre cei chestionați declară că sigur nu se vor prezenta la vot (6,4% declarau acest lucru în iulie), în timp ce 16% nu s-au hotărât (15,9% în iulie), iar 3,6% nu știu/nu răspund (3,8% în iulie).
„Datele privind intenția de vot sunt primele care se apropie de condițiile reale ale competiției prezidențiale cu majoritatea candidaților anunțați efectiv și prin raportare la electoratul care își manifestă o intenție clară de a vota. Prin urmare, comparația acestor date cu rezultatele sondajelor INSCOP anterioare este mai puțin relevantă având în vedere că în iulie, de exemplu, măsuram o listă de candidați mult diferită și ne aflam într-o perioadă mai îndepărtată de momentul alegerilor, deci prea puțin influențată de atmosfera electorală”, afirmă Remus Ștefureac, director INSCOP.
Raportat la cei care își declară intenția certă de a vota, Victor Ponta (Alianța PSD-UNPR-PC) conduce în clasamentul candidaților la Președinție cu 41,1% dintre voturi. El este urmat de Klaus Iohannis (ACL) — cu 28,8%, Elena Udrea (PMP) — cu 8,1%, Călin Popescu-Tăriceanu (PRL) — cu 6,7%, Monica Macovei — independent (3,5%), Corneliu Vadim Tudor (PRM) — cu 3,2%, Dan Diaconescu (PPDD) — cu 3%, Kelemen Hunor (UDMR) — cu 3%, Ioan Ghișe — independent (2,1%) și Szilagyi Zolt (0,5%).
În ceea ce privește opțiunile de vot pentru turul doi al prezidențialelor, 19% au declarat că vor vota cu Victor Ponta, în timp ce 15% îl preferă pe Klaus Iohannis. 32,5% dintre cei care nu au o opțiune în primul tur spun că nu vor vota, iar 33,6% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Sondajul relevă că Victor Ponta ar câștiga toate finalele din turul al doilea al prezidențialelor: Victor Ponta (54%) vs. Klaus Iohannis (46%), Victor Ponta (54,7%) vs. Călin Popescu-Tăriceanu (45,3%), Victor Ponta (66,1%) vs. Elena Udrea (33,9%) și Victor Ponta (66,8%) vs. Monica Macovei (33,2%).
Barometrul „INSCOP — Adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul” în perioada 30 august — 4 septembrie. Volumul eșantionului a fost de 1.058 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.
Sursa: agerpres.ro