SONDAJ INSCOP RESEARCH: PNL ESTE ÎN CĂDERE LIBERĂ

by Florian Popa
Pentru prima dată de la prezidenţialele din 2014, PSD tinde să depăşească PNL în intenţia de vot pentru alegerile parlamentare, existând o evoluţie continuă în acest sens.

Potrivit Barometrului INSCOP Research realizat la comanda ziarului ”Adevărul, 38% din respondenţii care îşi exprimă intenţia de vot ar alege PSD (faţă de 36,3% în noiembrie), iar 37,2% PNL (faţă de 40,1% în noiembrie). Liberalii nu au reuşit încă să suplinească golul lăsat de Klaus Iohannis care, pe măsură ce ne îndepărtăm de momentul alegerilor prezidenţiale, devine tot mai puţin potrivit să funcţioneze ca o locomotivă electorală pentru PNL.
În clasament urmează ALDE cu 5,3% în martie, faţă de 4% în noiembrie, şi PMP cu 5,1% (faţă de 4,4% în noiembrie 2015). Cele două formaţiuni profită de pe urma scăderii înregistrate de liberali în intenţia de vot, în special ca urmare a tracţiunii oferite de apariţiile incisive ale liderilor lor (Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu).
Singura formaţiune care ar mai reuşi să depăşească pragul electoral dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare este UDMR (cotată în martie cu 5% din intenţia de vot, faţă de 5,2% în noiembrie). Formaţiunea maghiară este urmată în clasamentul intenţiei de vot de M10 cu 2,2% (faţă de 2,4% în noiembrie) şi de PSRO cu 1,8% (faţă de 2,1% în noiembrie).
Pe fondul expunerii mediatice negative generată de dosarele deschise de procurorii anticorupţie pe numele lui Gabriel Oprea şi Neculai Onţanu, intenţia de vot a UNPR continuă să se deprecieze, ajungând la 1,2% în martie faţă de 2,6% în noiembrie 2015.

Citeste mai mult: adev.ro/o58tzq

Facebook Comments