Dieta şi activitatea fizică influenţează viteza cu care organismul arde caloriile şi le transformă în energie. Dacă nu suferi de boli endocrine, ai soluţii la îndemână pentru a-ţi accelera metabolismul.
Rata metabolică este energia de care întreg organismul are nevoie pentru a funcţiona. Un metabolism „leneş” este asociat cu obezitatea, deoarece, în această situaţie, corpul asimilează mai multe calorii decât consumă, în timp ce un metabolism activ este sănătos.
Proteinele ajută arderile. Alimentele bogate în vitamine, minerale, aminoacizi şi enzime, precum fructele şi legumele, activează metabolismul. De asemenea, numeroase studii au arătat că şi proteinele favorizează arderile, deoarece acestea au nevoie de o cantitate mare de energie pentru a fi consumate.
Porţiile mici şi dese menţin metabolismul activ. Mesele luate la intervale regulate de timp şi cu porţii mici menţin metabolismul activ în permanenţă, ceea ce ajută la consumarea mai rapidă a caloriilor. De regulă, după ora 20.00 organismul intră în repaus, arderile la nivel celular devenind mai lente. Se recomandă trei mese principale pe zi (mic dejun, prânz şi cină) şi dacă apare senzaţia de foame, se pot lua şi două gustări între aceste mese, dar înaine de ora 20.00.
Exerciţii fizice, cât mai des. Cea mai bună metodă de a stimula metabolismul este sportul. Orice tip de activitate fizică, cum ar fi mersul pe jos sau grădinăritul, creşte viteza cu care caloriile sunt consumate. Însă rezultate excelente pot fi obţinute cu ajutorul exerciţiilor aerobice şi a celor cu greutăţi, acestea menţinând metabolismul alert pentru mai mult timp. Specialiştii recomandă ca minimum 30 de minute de activitate fizică pe zi.
Sursa: clicksanatate.ro