SOLISTUL ARADEAN LEO IORGA IMPLINESTE, ASTAZI, 50 DE ANI

by Cosmin Mihuta

Solistul rock Leo Iorga, fost membru al trupelor Cargo, Compact, Schimbul 3, în prezent membru al trupei PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, s-a născut la 2 decembrie 1964, la Arad. Începe să cânte la 14 ani ca toboșar (1978), în trupa liceului „Ioan Slavici” (1980-1982). Cântă la trupa Hidro Grup 8 ca toboșar și vocal.

Până în 1985, colaborează cu grupul Pacific, apoi se alătură trupei Sui Generis din Arad (1985-1987). În 1988, cântă lead vocal la grupul Cargo, lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară”, „Erata”.

Din toamna lui 1988 până în 1996, este lead vocal al grupului Compact, în componența Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia și Leluț Vasilescu, formație catalogată de Florian Pittiș și mulți alții drept „formula de aur a Compact-ului”.

Lansează hituri ca: „Singur în noapte”, „Mă voi întoarce”, „Să te gândești la mine”, „Toamnă în sufletul meu”, „Trenul pierdut”, „Ploaia”, „Cine ești tu, oare?”, ”Cine-i vinovat?”, ”Te visez mereu”.

Cu Leo Iorga vocal, trupa Compact cântă la Festivalul „Mitt Ein Ander” de la Berlin, în 1989 și efectuează trei turnee în Republica Moldova (1988, 1990, 1992). În 1990, participă la turneul „British Rock for Romania”, alături de trupele Crazy Head, Jesus Jones, Skin Games.

În 1991, Compact cu Leo Iorga cântă în recital la Festivalul Mamaia, când este lansat albumul ”Cine ești tu, oare?”, o colecție de hituri din care mai amintim ”Te visez mereu” sau ”Omul negru”.

În același an vine în Compact și chitaristul Emil Laghia. În 1992, participă la festivalul „Rock ’92”, alături de două nume celebre ale rockului mondial: Uriah Heep și Ian Gillan Band, iar în 1993 susține două concerte (Brașov și Sofia) alături de legendara trupă Nazareth.

În 1994, participă la Skip Rock Festival, alături de celebrul grup Jethro Tull, iar în 1993, 1994 și 1995 — la mega-turneul Marlboro Music, alături de Holograf, Iris, Direcția 5. În aceeași perioadă este lansat albumul ”Mă voi întoarce”. În 1995 apare albumul ”Compact ’88 — ’95”.
Din 1997 până în anul 2001 a cântat în Schimbul 3, alături de Adrian Ordean, George Pătrănoiu, Mario Țiclea, Bobiță Stoica, Anca Neacșu, Irina Nicolae, Paul „Pampon” Neacșu, Cătălin „Bibanu” Dâlvărea, Andi Savastre.

Din 2003 până în octombrie 2012 cântă acompaniat de grupul Pacifica, alcătuit din Teo Boar — chitară, Cristi Iorga (fratele lui Leo) — tobe, Vlady Cnejevici — clape, Marian ”Lacke” Mihăilescu — bass.

În 2009, deschide Festivalul ”Cerbul de Aur” de la Brașov cu hitul ”Singur în noapte”.

Anul 2011 a fost extrem de dificil pentru Leo Iorga, fiind diagnosticat cu cancer și supus unei intervenții chirurgicale dificile, din cauza unei tumori la plămân. Artistul a reușit să depășească momentele dificile de după operație și la câteva luni a revenit pe scenă. A lansat cu Pacifica albumul ”După ani și ani”, în martie 2012. Alături de Pacifica, la Cluj, cântă la ”Grand Arena Opening”, în deschiderea celor de la Scorpions.

În octombrie 2012 fondează, alături de Adrian Ordean, trupa Leo Iorga & Ordean, al cărei lead vocal este. Din trupă mai fac parte: Adrian Ordean (chitară), Alex Ardelean (chitară), Cristi Iorga (tobe), Dan Stesco ”Polymoog” (clape) și Marian ”Lacke” Mihăilescu (bass). În decembrie 2012, trupa își schimbă numele în PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. În februarie 2013, Dan Stesco ”Polymoog” părăsește trupa, iar în ianuarie 2014, Cristi Iorga pleacă în Germania și este înlocuit la tobe de Cătălin „Bibanu” Dâlvărea.

La începutul anului 2014 apare albumul ”Numărul unu” al trupei PACT by Leo Iorga &Adi Ordean, care conține și piese mai vechi, reorchestrate (”Mă voi întoarce”, ” Să te gândești la mine”, ”Singur în noapte”), dar și piese noi — ”Ploaia care cade”, ”Cheamă un înger”, ”Străzile pustii”, ”Mereu te voi iubi”, ”Fiecare zi”, ”Fata care-mi place”.

Leo Iorga este căsătorit cu Paula și au împreună doi copii — Edi (25 de ani) și Paul (18 ani), ambii moștenind talentul muzical al tatălui.

Cea mai recentă colaborare a lui Leo Iorga cu fiii săi este la ”Cântec de Crăciun”, piesă pe care membrii trupei PACT o cântă împreună cu copiii lor, înregistrată în decembrie 2013.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments